Timpul şi creditorii nu mai au răbdare cu Grecia

Economica.net
26 01. 2012

Abordarea foarte dură a euro-grupului faţă cu Grecia îngreunează simţitor negocierile dintre instituţiile elene şi bănci, scrie Deutsche Welle.

Nu mai este de multă vreme un secret că Grecia se află în prag de faliment, sufocată de un munte de datorii. Pentru ca nenorocirea să nu se întâmple, varii experţi propun o parţială ştergere a datoriilor Greciei, idee pe care chiar şi băncile – aşadar creditorii privaţi – par dispuse să o accepte. Prin urmare, o astfel de mişcare ar uşura efortul financiar pe care îl fac contribuabilii ţărilor care ajută Grecia.

„Avem lumină verde din partea UE să ajungem la un compromis cu sectorul privat”, a declarat ministrul de finanţe grec, Evangelos Venizelos. Optimism de conjunctură, ar spune unii, dată fiind înăsprirea cererilor pe care zona euro le are la adresa Greciei.

Este vorba, mai exact, despre dobânda la obligaţiunile de stat greceşti care vor fi tranzacţionate după o eventuală iertare parţială de datorii a statului elen. În timp ce asociaţia băncilor ar dori o dobândă de 4 procente, importante state din UE, dar şi FMI-ul vorbesc despre un procent de maximum 3,5 la sută. Citeşte mai mult pe Deutsche Welle