Tinerii antreprenori au nevoie de asistenţă dedicată privind planificarea fiscală şi de simplificare administrativă

Economica.net
08 10. 2018
afacere_antreprenor_start_up_34265500

„Ideea de antreprenoriat şi gig economy (noi forme de muncă, n.r.)se răspândeşte tot mai mult în rândul tinerilor români, din ce în ce mai puţin dornici de a intra într-o relaţie pe termen lung cu un angajator sau altul. În acest context, nevoia unui sistem fiscal suplu, eficient şi uşor de respectat apare ca fiind una stringentă. Un astfel de sistem dă posibilitatea tânărului antreprenor să se concentreze pe afacerea pe care încearcă să o dezvolte, fără riscul de a fi penalizat de fisc pentru nerespectarea unor reguli de existenţa cărora nu avea cunoştinţă”, apreciază Gabriel Sincu, coordonatorul sectorului de Family Business în cadrul EY România.

Raportul EY include patru recomandări privind înlăturarea obstacolelor din calea conformităţii fiscale, precum şi modalităţi de a asigura acces la instrumente şi educaţie pentru o planificare fiscală eficientă. Conform analiştilor, este nevoie de introducerea unui prag opţional bazat pe cifra de afaceri pentru taxele indirecte, de obicei TVA şi impozit pe vânzări, pentru companiile conduse de tineri antreprenori, sprijinirea educaţiei economice, simplificarea şi digitalizarea procesului de conformitate fiscală şi sprijinirea educaţiei fiscale. De asemenea, specialiştii recomandă existenţa unor politici fiscale care să sprijine câştigul din capitalurile proprii. Această iniţiativă ar scuti persoanele fizice de taxele pe câştigurile din capitalurile proprii sau de alte taxe similare pe vânzarea de capital social – dacă acesta a fost emis atunci când compania se afla sub un anumit plafon de venituri, care ar putea fi stabilit de fiecare stat G20.