Tinerii au început să economisească prin Revolut pornind de la portofolii de 275 de euro
În Europa, interesul tinerilor față de investiții a cunoscut o creștere importantă, în condițiile în care Generația Z este generația care începe să investească de la cea mai scăzută vârstă dintre toate generațiile de până acum. Datele interne ale Revolut dezvăluie preferințele tinerilor investitori individuali, în România și în Europa. Produsele investiționale oferite de Revolut clienților săi din Spațiul Economic European (SEE) fac parte din portofoliul propus de Revolut Securities Europe UAB (Revolut).
Un studiu recent reprezentativ pentru populația adultă din România, realizat de Dynata, a arătat că doar 21% dintre respondenții din Generația Z spun că nu investesc, în timp ce procentul crește la 38% pentru segmentele de vârstă peste 55 de ani, în rândul generației X și Boomers. În plus, investitorii individuali din Generația Z sunt și cei mai deschiși să investească în instrumente cu risc mai ridicat (28% dintre respondenți). Doar 6% dintre respondenții peste 55 de ani se declară dispuși să investească.
Potrivit aceluiași studiu, toate generațiile recunosc că aleg partenerul pentru investițiile personale în funcție de transparența comisioanelor și cuantumul taxelor de achitat (54% dintre respondenții de 18-24 de ani și 50% dintre respondenții de peste 55 de ani). Un alt criteriu foarte important atât pentru GenZ, cât și pentru investitorii de peste 55 de ani este reprezentat de renumele și încrederea în furnizorul de astfel de servicii, cu 25% pentru prima categorie de respondenți și 39% pentru investitorii mai maturi.
Tinerii investitori de 18-34 de ani reprezintă 60% din totalul utilizatorilor români care folosesc Revolut pentru a investi, ușor sub media la nivelul UE, care este de 62%. Cei mai mulți investitori din GenZ sunt înregistrați în Belgia (72%), Olanda (70%) și Italia (69%). 1 din 4 clienți europeni care au investit prin Revolut, în prima jumătate a anului 2024, declarau că sunt nou-intrați în lumea investițiilor.
Cea mai mare parte a investițiilor făcute de GenZ, raportat la totalitatea investițiilor pentru această categorie de vârstă, merge către obligațiuni (45%). Investițiile în Fonduri Flexibile de Investiții (Money Market Funds) se află pe poziția a doua cu 36%, urmate de tranzacționarea de acțiuni europene sau americane (12%) și ETF-uri europene cu 7%.
Portofoliul mediu la nivelul unui utilizator Revolut din România este de €1.855, cei mai tineri (18-24 de ani) începând cu portofolii mai mici, €275 în medie, în timp ce utilizatorii de peste 35 ani au portofolii de peste €3.600, în medie/ utilizator (date pentru sem. I 2024).
Dacă ne uităm la cele mai tranzacționate titluri, în iulie 2024, în rândul investitorilor de 18-34 de ani, titlurile americane preferate au fost cele ale gigantului tech Nvidia, atât la vânzare, cât și la cumpărare. Pe bursele europene, aceeași categorie de investitori a preferat titlurile companiei germane Varta AG (cumpărare și vânzare), în timp ce la secțiunea ETF-uri, preferința acestui segment de investitori a mers către Vanguard S&P 500 UCITS.
„Interesul crescut al tinerilor față de investiții, fără precedent, până acum, arată o schimbare importantă a peisajului financiar. Această generație este mult mai interesată de investiții și este dornică să învețe să-și gestioneze banii. Revolut propune un instrument ușor de folosit care contribuie atât la creșterea încrederii, cât și a nivelului de cunoștințe în acest domeniu, prin intermediul lecțiilor despre investiții și al testelor asociate acestor conținuturi educative, dar și cu ajutorul informațiilor despre performanțele companiilor”, a declarat Rolandas Juteika, Head of Wealth and Trading la Revolut pentru Spațiul Economic European (EEA).
„Pentru persoanele care au puțin timp sau o experiență limitată în gestionarea investițiilor, serviciile Revolut de tipul Consultantului – Robo joacă de asemenea un rol important în crearea unui portofoliu și în administrarea acestuia, ținând cont de situația financiară a clienților și de scopurile lor. Și noi suntem curioși să vedem cum va evolua această generație de tineri investitori și suntem gata să îi acompaniem în această experiență”, a adăugat el.
Studiul privind comportamentul investițional al europenilor a fost realizat de Dynata, pe un eșantion de 15.000 de respondenți, reprezentativ pentru populația adultă din 15 țări (Italia, Spania, Portugalia, Germania, Austria, Elveția, România, Bulgaria, Polonia, Ungaria, Lituania, Grecia, Cehia, Croația, Slovacia), inclusiv 1.000 de români (martie 2024). Datele interne au fost analizate în formă agregată și anonimizată, pentru perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2024.