Tinerii consideră prioritare flexibilitatea şi mobilitatea forţei de muncă, în detrimentul stabilităţii

Tinerii consideră prioritare flexibilitatea şi mobilitatea forţei de muncă în detrimentul stabilităţii, iar 52% dintre respondenţi s-au angajat pentru prima dată între 20 şi 25 de ani, a afirmat, joi, Aurora Liiceanu, doctor în psihologie şi cercetător, cu ocazia prezentării studiului online cu tema 'Optimismul românilor şi viitorul lor financiar', realizat de KRUK România.
Economica.net - mie, 14 iun. 2017, 12:13
Tinerii consideră prioritare flexibilitatea şi mobilitatea forţei de muncă, în detrimentul stabilităţii

Studiul relevă optimismul respondenţilor privitor la începutul de carieră şi felul în care aceştia consideră ajutorul oferit de studiile realizate.

‘Explorarea atitudinilor tinerilor faţă de felul în care îşi administrează câştigurile financiare şi situaţia lor financiară în viitor arată că percepţia viitorului lor financiar depinde de aceste atitudini. Ele se structurează datorită influenţei intrării timpurii pe piaţă muncii care furnizează tinerilor o experienţă socială necesară percepţiei mature a contextului social al muncii. Tinerii nu mai dau dovadă de naivitate faţă de acest context realizând importantă flexibilităţii lor, a înţelegerii pieţei muncii că o realitate dinamică şi complexă. În acest fel, ei consideră că faţă de viitorul lor financiar şi obţinerea unei situaţii financiare echilibrate ei trebuie să adopte o atitudine de optimism strategic exprimat prin punerea în relaţie a realităţii schimbătoare a pieţei muncii cu propriile lor aspiraţii privind viitorul lor financiar’, a adăugat Aurora Liiceanu.

Întrebaţi la ce vârstă au intrat pe piaţa muncii, 52% dintre respondenţi au spus că s-au angajat în perioada de 20-25 ani, iar cei mai ‘grăbiţi’, cu un procent de 37%, au recunoscut că aveau 18-20 ani.

La întrebarea ‘Aţi devenit mai responsabil în momentul în care aţi început să lucraţi?’, 90,54 % dintre respondenţi au răspuns afirmativ, în timp ce restul de 9,46% consideră că nu au fost responsabili. Totuşi, indiferent de relaţia facultate-optimism, majoritatea respondenţilor au afirmat că intrarea pe piaţă muncii a dus la o creştere a ‘maturizării’ în raport cu viaţa, facându-i să fie mulţumiţi de carierele lor profesionale actuale (66%).

‘Fiecare cercetare realizată ne ajută să ajungem mai aproape de clienţii cu care avem contact în fiecare zi şi să putem apoi să revenim cu un plan financiar conturat pentru nevoile acestora. Este important să vedem cum privesc românii viitorul şi să vedem dacă aceştia sunt încrezători. Fiind alături de ei putem să îi ajutăm să depăşească obstacolele financiare şi să le oferim cele mai bune soluţii’, a declarat Tomasz Ignaczak, director general KRUK România.

În ceea ce priveşte optimismul adus de studiile făcute, 49% dintre respondenţi consideră că au primit un ajutor din partea studiilor realizate, iar 51% nu asociază acest optimism cu realizarea unor studii.

La întrebarea dacă salariul este suficient sau nu pentru a avea o viaţă relaxată şi o situaţie financiar echilibrată, respondenţii consideră că acesta ajunge în cea mai mare parte a anului (33%) sau lunar (13%), ceea ce ar duce la o stare relativ echilibrată şi stabilă financiar, doar un procent mic fiind nemulţumiţi (15%), aflându-se mereu într-o situaţie financiară dezechilibrată. Aceştia sunt probabil şi cei care au probleme financiare (35%), restul respondenţilor, cei echilibraţi, neavând probleme financiare (65%).

Respondenţii afirmă că uneori nu au încredere în viitorul lor financiar (28%), iar alteori, da (33%). În general, adunând procentul celor din urmă cu cel al celor care au încredere în forţele proprii de a-şi construi un viitor financiar (39%), rezultă că respondenţii sunt încrezători într-un viitor financiar satisfăcător (72%).

Potrivit datelor studiului, respondenţii manifestă sinceritate în răspunsurile lor privind eforturile depuse pentru a ajunge la o situaţie financiară echilibrată, unii dintre ei depunând eforturi (49%), alţii recunoscând că nu au făcut totul pentru a atinge acest echilibru (51%).

Participanţii la studiu sunt preocupaţi de îmbunătăţirea viitorului lor financiar, considerând că trei condiţii contribuie la un viitor financiar pe care şi-l doresc: venit lunar mai mare (45%); scăparea de datorii (20%); absenţa grijilor faţă de ziua de mâine (18%).

Rezultatele sondajului arată că, pentru un echilibru financiar, prezentul trebuie gândit prioritar în mod pragmatic, iar viitorul în mod optimist. Respondenţii recunosc valoarea psihologică a optimismului – cel realist, bazat pe pragmatism, dar şi pe simt critic faţă de sine – într-o măsură foarte semnificativă (83%).

Studiul ‘Optimismul românilor şi viitorul lor financiar’ s-a desfăşurat în perioada 9-25 mai 2017 şi a avut ca scop explorarea atitudinilor tinerilor faţă de administrarea câştigurilor financiare şi felul în care situaţia financiară influenţează modul în care ei privesc viitorul. Studiul a cuprins un eşantion de 2.160 de respondenţi, cu vârste între 25-45 ani, dintre care cei mai mulţi au început să lucreze după vârsta de 20 de ani, în mediul privat.

Concluzia studiului realizat de KRUK România arată că gândirea pozitivă înseamnă a nu uita să gândeşti critic. De asemenea, sunt importante analizarea propriilor posibilităţi şi reamintirea contextului în care se desfăşoară propria existenţă.

KRUK România este membră a Grupului KRUK din Polonia şi a fost înfiinţată în anul 2007. Din noiembrie 2011, Grupul KRUK desfăşoară operaţiuni şi în Republica Cehă, din august 2012 în Slovacia, iar din august 2014 şi în Germania. Compania a fost listată pe Bursă de Valori Varşovia în anul 2011.

Te-ar mai putea interesa și
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea transporturilor maritime internaţionale şi a ordinii internaţionale, a......
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Pentru că urmează o perioadă cu multe zile libere, unele în care ne vom putea permite luxul de a ne relaxa, de a petrece ...
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Amenzile acordate de Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei se vor plăti chiar dacă se vor ataca ulterior, iar ...
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Retailerul alimentar Mega Image, parte a grupului olandezo-belgian Ahold Delhaize, a continuat anul trecut investițiile ...