Tinerii fermieri s-au înghesuit la bani nerambursabili. Solicitările au depăşit mult bugetul

Fermierii au transmis Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) 7.971 de solicitări de finanţare pentru măsura 112 "Instalarea tinerilor fermieri", a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală, în valoare de 272,3 milioane euro, mult peste bugetul alocat, de 120,8 milioane euro.
Economica.net - lun, 30 iul. 2012, 11:28
Tinerii fermieri s-au înghesuit la bani nerambursabili. Solicitările au depăşit mult bugetul

„Astfel, acordarea finanţării va fi decisă în urma selecţiei cererilor de finanţare în funcţie de punctajele obţinute de fiecare proiect în parte. Sesiunea de primire a proiectelor a fost deschisă în perioada 1 iunie – 6 iulie 2012, fiind alocate toate fondurile pentru această măsură de finanţare. Practic, pentru a răspunde solicitărilor tinerilor fermieri şi având în vedere cererea foarte mare de fonduri nerambursabile, au fost puşi la dispoziţia solicitanţilor toţi banii disponibili până la finalul perioadei de finanţare, respectiv 2013”, se arată într-un comunicat al agenţiei.

Proiectele de investiţii propuse vizează înfiinţarea sau modernizarea fermelor vegetale şi a stupinelor, precum şi creşterea animalelor.

Cele mai multe cereri de finanţare conforme au fost depuse de solicitanţii de fonduri nerambursabile din regiunea Nord-Vest. Aceştia au depus 1.457 de proiecte, în valoare totală de aproximativ 50 de milioane de euro. În clasament urmează regiunile Sud-Vest (1.415 de proiecte conforme, în valoare de 47,2 milioane euro) şi Sud-Est (1.214 proiecte, 43,2 milioane euro).

Până în prezent în cadrul acestei măsuri de investiţii au fost semnate contracte de finanţare pentru 8.044 proiecte, având o valoare totală nerambursabilă de peste 162 milioane euro. Plăţile efectuate însumează 106,8 milioane euro.

Până la începutul lunii mai au fost finalizate 587 de proiecte pentru instalarea tinerilor fermieri, în valoare de 12,8 de milioane euro. Cele mai multe, respectiv 230 de proiecte, prevăd investiţii mixte (culturi vegetale şi creşterea animalelor), urmate de 191 de proiecte pentru investiţii în culturi de câmp. De asemenea, prin 133 de proiecte s-au realizat investiţii în horticultură, iar alte proiecte finalizate au vizat sectorul vitivinicol, culturi permanente (plantaţii pomicole, arbuşti fructiferi, pepiniere, viţa-de-vie, livezi), lapte şi produse lactate, precum şi creşterea porcinelor, a animalelor ierbivore şi a păsărilor de curte.

Te-ar mai putea interesa și
Polonia va adăuga firme de media și telecomunicații pe lista companiilor de importanță strategică
Polonia va adăuga firme de media și telecomunicații pe lista companiilor de importanță strategică
Polonia a decis să includă mai multe firme din media şi telecomunicaţii pe lista companiilor de importanţă strategică, ceea ce înseamnă că nu pot fi preluate fără aprobarea specială a......
Iohannis spune că va invita partidele la consultări când va exista o propunere de premier
Iohannis spune că va invita partidele la consultări când va exista o propunere de premier
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că va invita partidele la consultări la Palatul Cotroceni când va exista ...
Comisia Europeană va introduce etichete ale emisiilor avioanelor care zboară în Europa sau în afara ei
Comisia Europeană va introduce etichete ale emisiilor avioanelor care zboară în Europa sau în afara ei
Comisia Europeană a adoptat, azi, un regulament de instituire a unei etichete a emisiilor generate de zboruri (FEL), care ...
Mario Iorgulescu, condamnat de 8 ani și 8 luni de închisoare de Curtea de Apel București. Decizia este definitivă
Mario Iorgulescu, condamnat de 8 ani și 8 luni de închisoare de Curtea de Apel București. Decizia este definitivă
Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat miercuri pe Mario Iorgulescu la opt ani şi opt luni închisoare cu executare pentru ...