Tinerii vor şti ce facultate îi ajută să obţină un post bănos. Guvernul evaluează eficienţa programelor de studii

Sistemul universitar românesc va fi informatizat complet, conform unui proiect de hotărâre de guvern. În curând, toate informaţiile relevante despre parcursul educaţional al studenţilor şi absolvenţilor de facultate vor fi cuprinse într-un registru online integrat care va permite guvernului să aibă, în sfârşit, o imagine de ansamblu fidelă asupra învăţământului superior. Cea mai importantă verigă a informatizării educaţiei este însă un portal online pe care vor fi disponibile în timp real studii care vor arăta ce specializări sunt căutate pe piaţa muncii şi cum sunt plătite. Pe baza acestor informaţii, tinerii vor şti ce perspective de carieră le oferă fiecare specializare universitară.
Cristina Şomănescu - joi, 18 aug. 2016, 21:05
Tinerii vor şti ce facultate îi ajută să obţină un post bănos. Guvernul evaluează eficienţa programelor de studii

În curând, vor fi operaţionale câteva platforme online care închid cercul informatizării sistemului universitar din România. Aceste portalurile vor fi interoperabile şi vor putea furniza în timp real imaginea de ansamblu asupra educaţiei universitare din România şi impactului ei asupra pieţei muncii, reiese din proiectul de HG analizat de Economica.net.

Punctual, e vorba despre:

– Registrul Matricol Unic al Universităţilor din România care cuprinde evidenţa studenţilor din registrele matricole ale universităţilor de stat, particulare acreditate şi autorizate să funcţioneze provizoriu.

– Registrul Educaţional Integrat care cuprinde informaţii detaliate despre parcursul educaţional şi profesional al studenţilor şi absolvenţilor de facultate.

  • Registrul Educaţional Integrat va genera, pe baza datelor din Registrul Matricol Unic al Universităţilor, profilurile educaţionale ale studenţilor şi absolvenţilor de facultate. Platforma va contribui, de asemenea, la formularea politicilor publice educaţionale.
  • Platforma online Registrul Matricol Unic se accesează prin intermediul Registrului Educaţional Integrat.

Cui aduce plusvaloare Registrul Educaţional Integrat?

Pe de o parte, studentul, respectiv absolventul are acces în timp real la informaţii referitoare la parcursul său preuniversitar şi universitar. Şi unii, şi alţii pot participa la studii prin intermediul cărora le pot transmite reprezentanţilor universităţii şi autorităţilor centrale părerile lor despre specializările urmate şi dezvoltarea lor profesională.

Datele rezultate vor permite universităţilor să îşi analizeze periodic atractivitatea programele de studii, dar mai ales eficienţa şi relevanţa lor pentru piaţa muncii.

Pe de altă parte, autorităţile vor avea o imagine reală asupra învăţământului superior: de la numărul de studenţi şi absolvenți, pe cicluri şi domenii de studiu, nivel de şcolaritate şi formă de finanţare, aceste date contribuind la descurajarea falsificării diplomelor şi la dezvoltarea politicilor publice în educaţie.

Cine va avea acces la datele din cele două registre online?

Accesul în cele două platforme se face prin autorizare şi autentificare, în baza unui cont protejat.

  • Studentul, respectiv absolventul poate vizualiza în timp real informaţii referitoare la parcursul său educaţional.
  • Universităţile şi facultăţile pot vizualiza informaţii privind absolvenţii şi studenţii lor, dar şi alte date statistice.
  • La nivel central, Ministerul Educaţiei, Ministerul Finanţelor, Institutul Naţional de Statistică şi alte agenţii de sub cupola Ministerului Educaţiei pot extrage sau interoga date din cele două registre.

Cea mai importantă verigă a informatizării educaţiei superioare din România, cea care are cea mai mare relevanţă şi aduce plusvaloare pentru student, respectiv absolvent este o platformă dedicată analizei angajabilităţii absolvenţilor de facultate. Se numeşte Platforma Studenţi, Absolvenţi şi Piaţa Muncii şi operează cu datele conţinute de restul verigilor din sistem.

  • Platforma monitorizează cariera absolvenţilor de facultate şi evaluează corelaţia dintre oferta educaţională a universităţilor şi oferta de muncă.

În prezent, pe acest portal sunt disponibile rezultatele a două studii privind angajabilitatea promoţiilor de absolvenţi 2005, 2006, 2009 şi 2010.

O altă verigă importantă a sistemului se referă la centralizarea online a ofertei educaţionale a tuturor universităţilor din ţară într-un portal dedicat. 

Te-ar mai putea interesa și
Fitch a coborât perspectiva de rating a Romgaz de la stabilă la negativă
Fitch a coborât perspectiva de rating a Romgaz de la stabilă la negativă
Agenţia de rating Fitch a revizuit perspectiva ratingului acordat Romgaz de la stabilă la negativă şi a confirmat rating-ul BBB- pentru datoria pe termen lung, informează societatea de gaze......
ASF: Volumul total al subscrierilor de pe piața asigurărilor din România a ajuns la 16,9 miliarde de lei în primele nouă luni din 2024
ASF: Volumul total al subscrierilor de pe piața asigurărilor din România a ajuns la 16,9 miliarde de lei în primele nouă ...
Volumul total al activităţii de subscriere pe piaţa asigurărilor s-a situat la valoarea de 16,9 miliarde de lei în primele ...
Grup Șerban Holding a primit o finanțare sindicalizată de 73 de milioane de euro de la un grup de trei bănci din România
Grup Șerban Holding a primit o finanțare sindicalizată de 73 de milioane de euro de la un grup de trei bănci din România
Grup Șerban Holding și subsidiarele au primit un credit sindicalizat în valoare de 73 de milioane de euro pentru refinanțarea ...
Călătoria cu metroul se scumpește masiv de la 1 ianuarie. Cât vor costa cartelele cu 2 și 10 călătorii
Călătoria cu metroul se scumpește masiv de la 1 ianuarie. Cât vor costa cartelele cu 2 și 10 călătorii
Metrorex propune majorarea tarifelor de călătorie cu metroul, începând de la 1 ianuarie 2025, tariful pentru o călătorie ...