Tinmar a intrat pe piaţa producţiei de energie în panouri solare

Economica.net
19 11. 2012
parc-fotovoltaic_89792100

„Dezvoltăm parcuri solare pentru necesarul propriu de certificate verzi. Avem un target de 50 MW în solare, deocamdată finalizăm primul proiect de 3 MW, în judeţul Gorj”, a declarat Oancea, proprietarul şi directorul general al Tinmar, prezent la un seminar pe tema energiei regenerabile.

Companiile care produc energie din surse regenerabile primesc, ca ajutor de la stat, certificate verzi. Pentru construcţia celor 50 MW în panouri solare, costurile se ridică la 65 milioane euro, având în vedere necesarul de circa 1,5 milioane euro pentru instalarea unui MW în panouri fotovoltaice.

Oancea a adăugat că Tinmar se află în negocieri cu bănci pentru finanţarea investiţiilor companiei.

„Încă nu avem nimic garantat, dar avem intenţii pozitive (din partea băncilor – n.r.)”, a precizat Oancea.

Tot luni compania chineză ET Solar Group a anunţat că va construi pentru Tinmar parcuri solare însumând 50 MW, în Gorj, Giurgiu şi Dolj.

Potrivit Tinmar, două proiecte de producţie a energiei prin panouri solare urmează să fie construite în localitatea Tîrgu Cărbuneşti, fiecare având o putere instalată de 10 MW. Un alt proiect, de 8 MW, urmează să fie instalat în localitatea Simnicu de Sus.

Tinmar a avut în 2011 o cifră de afaceri de 324,8 milioane euro şi un profit de 5 milioane de euro.

Oancea a afirmat că pentru 2012 compania vizează o cifră de afaceri apropiată de nivelul de anul trecut, în timp ce profit pentru anul în curs este estimat să ajungă la 8 milioane de euro.

„După denunţarea contractelor directe ale Hidroelectrica am fost asaltaţi de clienţi ai băieţilor deştepţi. După ce au rămas fără contractele cu Hidroelectrica, băieţii deştepţi au început să majoreze preţurile. Preţurile au crescut în piaţă şi din cauza stării de urgenţă în care este Hidroelectrica”, a mai spus Oancea.

Administratorul judiciar al Hidroelectrica, firma Euro Insol, a denunţat în partea a doua a acestui an cea mai mare parte a contractelor directe de vânzare a electricităţii. Hidroelectrica a activat în vară, pentru a doua oară în mai puţin de an, starea de urgenţă, din cauza secetei prelungite.

Printre clienţii Tinmar se numără unele dintre cdle mai mari companii din România, precum Lukoil, Mechel, Saint Gobain, Transelectrica, Daewoo Mangalia, Lidl, Kaufland, Bricostore, Şantierul Naval Constanţa, Oil Terminal şi Prefab.