Ţintoiu (ING Pensii): Fondurile de pensii pot investi 500 milioane euro în 2014-2015 în noi oferte publice

Economica.net
09 04. 2014
bani_euro_72654500_39384200_89005500

Fondurile de pensii private vor ajunge în 2018 la active de 10 miliarde euro, iar focalizarea rămâne pe companii româneşti, însă ofertele publice sunt rare la Bursa de Valori Bucureşti /BVB/.

În prezent, fondurile de pensii private au ajuns la active nete de 3,5 miliarde euro, din care 95% sunt investiţi în România. Fondurile de pensii deţin 9,6% din titlurile de stat ale României, fiind, după bănci, cei mai mari deţinători de datorie publică.

La BVB, plasamentele fondurilor de pensii se ridică la 480 milioane euro, investiţiile fiind în circa 60-70 de companii româneşti. Fondurile de pensii sunt cei mai mari investitori instituţionali locali şi asigură peste 10% lichiditatea medie a BVB.

Fondurile de pensii private obligatorii au fost lansate în 2008, iar în prezent activează 8 fonduri cu 6,1 milioane de participanţi în sistem. Fondurile de pensii facultative au fost lansate în 2007, iar în prezent operează 10 fonduri cu un total de 317.000 participanţi.