Ţiriac: Criza mai ţine, business-ul scade, dar România rămâne interesantă pentru investiţii

Economica.net
24 02. 2013
investmentschool2_19785900

„După părerea mea, criza mai ţine. Vestea bună este că noi nu suntem atât de jos pe cât crede lumea, pe deoparte, iar pe de altă parte am rămas totuşi un punct în Europa foarte interesant pentru investiţii. Poate că încă nu suntem la suprafaţă, dar toată lumea încă se interesează. Ţinta Guvernului (creştere economică de 1,6% în 2013, n.r.) este după părerea mea modestă, dar realizabilă, având în vedere că noi nu ştim încă ce se întâmplă în toată Europa”, a spus omul de afaceri, la prima emisiune „După 20 de ani” din acest an, difuzată duminică de Pro TV.

El a arătat că România este dependentă de Europa, care la rândul ei este influenţată de evoluţia din SUA.

„Europa în cartea mea de bucate este dependentă de SUA. Dacă ei se ridică, de peste ocean, atunci, eventual, şi noi în Europa îi urmăm după trei până la şase luni. Revenind la România, eu totuşi am multe speranţe, având în vedere că noi avem atâta de recuperat încât toată lumea se va năpusti din nou în momentul în care începem să avem o linie de plutire”, a adăugat Ţiriac.

Întrebat cum este business-ul în mod real, el a afirmat că „nu este în floare” şi nu se situează nici măcar la 30% faţă de nivelul de acum 4-5 ani.

Omul de afaceri a adăugat că, deşi a prevăzut ce se va întâmpla, nu a crezut va dura atât de mult criza, iar unul dintre motivele regresului este şi lipsa finanţărilor bancare.

Ţiriac estimează că afacerile vor rămâne pe minus în acest an, însă la nivelul macro ţinta de creştere economică avansată de Guvern ar putea fi atinsă.

Omul de afaceri controlează un grup de firme specializat în mai multe domenii, precum auto, imobiliare, servicii financiare, leasing sau transport aerian.