Ţiriac va finaliza în toamnă complexul de agrement Stejarii Country Club

Economica.net
22 08. 2013
download_13383200

Desfăşurat pe o suprafaţă de 22.000 metri pătraţi şi construit pe trei nivele, clubul va reuni, printre altele, un centru de fitness, piscine, patru terenuri de tenis interioare şi exterioare, care pot fi folosite în orice sezon, fiind acoperite cu o zgură specială utilizată la Turneul de la Stuttgart, două terenuri de squash, două terenuri de platform tennis, o pistă de alergare, zone de relaxare şi un centru SPA, se arată într-un comunicat al complexului.

În vecinătatea clubului va fi amenajat un driving range pentru pasionaţii de golf, care va putea găzdui până la 20 de jucători simultan.

Construcţia va avea trei cupole de sticlă şi un acoperiş verde din gazon, care se va întinde pe o suprafaţă de 6.000 mp.

„Din momentul în care am venit în România, am observat că nu există un loc care să îmbine în mod perfect o gamă diversă de activităţi de fitness şi relaxare cu cele dedicate întregii familii sau prietenilor, astfel încât fiecare persoană, indiferent de vârstă, să aibă la dispoziţie mai multe opţiuni de a-şi petrece timpul liber”, a declarat John Kraemer, director operaţional Stejarii Country Club.

Conceptul clubului, inspirat din Central Park din New York, a fost realizat de compania de arhitectură londoneză Collado Collins. Pentru acest proiect acordă consultanţă WTS International, companie americană implicată anterior în proiecte similare aparţinând omului de afaceri Donald Trump.