Titea: Cred că acest frumos Salon Oficial al Aeroportului Otopeni se poate muta şi pe Aeroportul Băneasa
„Pentru noi, ca Minister al Transporturilor, Aeroportul Otopeni înseamnă poarta de intrare a României, poartă de intrare care, de-a lungul timpului, a fost şi o carte de vizită a României. Pentru noi, acest aeroport înseamnă foarte mult, dar nu numai acest aeroport, pentru că vorbim de Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti, în cadrul căreia avem şi Aeroportul Internaţional Băneasa. După cum aţi văzut în ultima perioadă, s-au făcut paşi importanţi, şi asta datorită actualei conduceri a aeroportului şi conducerii autorităţii, care a dat o mână de ajutor ca acest Aeroport Băneasa să fie repus din nou pe circuitul intern şi internaţional. De aceea, cred că acest frumos Salon Oficial se poate – să spunem – muta şi pe Aeroportul Băneasa, să fie şi acela un punct de intrare în România şi o carte de vizită pentru tot ce înseamnă patriotismul nostru românesc”, a afirmat Dragoş Titea.
La rândul său, directorul Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti, Alexandru Ivan, a precizat că sute de lideri de naţiuni au trecut pragul Salonului Oficial al Aeroportului Internaţional Henri Coandă în aceşti 50 de ani.
„A trecut, iată, jumătate de secol de când pe harta aeroporturilor civile apărea şi Aeroportul Henri Coandă, pentru început numai cu Salonul Oficial. Dar cât de important este acest Salon Oficial? Sute de preşedinţi, sute de şefi de state şi de guverne au trecut pe aici în ultimii 50 de ani. Summituri şi conferinţe la cel mai înalt nivel au avut ca punct de start acest salon şi tot aici ne-am întâmpinat de atâtea ori campionii ţării”, a afirmat Alexandru Ivan.
La evenimentul organizat de CNAB a participat şi ambasadorul Statelor Unite în România, Hans Klemm.