Titlurile SIF Banat-Crişana au sărit cu 12% în ultimele secunde ale şedinţei
În cea mai mare parte a şedinţei acţiunile SIF Banat-Crişana au fost uşor pe creştere uşoară, iar volumele au fost reduse.
În jurul orei 16:20, creşterea s-a apropiat de 5%, în cadrul unor transferuri cu volume mai mari de acţiuni. În ultimele secunde ale şdinţei bursiere, care se închide la 16:45, preţul a urcat brusc pe reluaje ridicate şi SIF Banat-Crişana a închiat ziua cu 12,4% peste cotaţia de joi.
În total au fost realizate 316 operaţiuni cu acţiunile SIF Banat-Crişana, în valoare cumulată de 4,6 milioane lei. Volumul de titluri transferate a reprezintă 0,78% din acţiunile SIF Banat-Crişana şi este cel mai ridicat din ultimele şase luni.
Brokerii nu au o explicaţie pentru creşterea accelerată şi pentru volumul ridicat de acţiuni SIF Banat-Crişana din ultimele secunde ale şedinţei.
„Cel mai probabil, a cumpărat cineva o cantitate mare şi a dat preţul cât mai mare, doar să strângă cantitatea vizată. Contează că este mare variaţia? Asta poate decide doar ASF, dacă face o anchetă”, a spus un broker.
Datorită creşterii accelerate înregistrată de acţiunile SIF Banat-Crişana, indicele BET-FI a încheiat în urcare cu 1,93%. Indicele reflectă evoluţia acţiunilor celor cinci SIF-uri şi a titlurilor Fondului Proprietatea.
Interesul investitorilor s-a îndreptat vineri încă din prima parte a zilei mai mult către acţiunile Fondului Proprietatea, care au depăşit maximul istoric, atins pe 16 august.
Începând din ultima săptămână a lunii august şi până la finalul săptămânii trecute, preţul acţiunilor FP a scăzut până aproape de 0,67 lei, însă de luni a reintrat pe creştere, îndreptându-se din nou către nivelul maxim atins în luna august.
În şedinţa de vineri preţul a atins un nou maxim istoric, de 0,7105 lei. Ultimul transfer de vineri cu titlurile Fondului a fost efectuat la 0,708 lei, preţ cu 1,29% peste ziua precedentă. Investitorii au transferat în total acţiuni FP de 10,8 milioane lei.
„Acţiunile Fondului Proprietatea sunt în continuare destul de interesante din perspectiva listărilor anunţate pentru acest an. Văd în continuare interes crescut la cumpărare şi cu toate că maximul atins în august a fost depăşit astăzi (vineri – n.r.), cred în continuare în potenţialul acestei acţiuni”, a declarat pentru MEDIAFAX Alexandru Păşălan, trader la firma de brokeraj NBG Securities România
Indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a încheiat şedinţa bursieră de vineri în creştere cu 0,82%, iar indicele BET-NG, al titlurilor companiilor din sectorul energetic, a avansat cu 0,31%.
Indicele BET-XT a încheiat şedinţa în creştere 1,11%, în timp ce indicele BET-BK s-a plasat cu 0,72% peste nivelul de joi.
Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea, iar BET-BK cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste, SIF-urile şi Fondul Proprietatea.
Creşterea indicelui BET-BK a fost încetinită de acţiunile Erste, care au scăzut cu 4,17%, urmând îndeaproape direcţia de pe piaţa de la Viena. Market makerii pentru acţiunile Erste au dus cotaţia de la BVB la un nivel apropiat de cel de la Viena încă din primele minute, astfel încât preţurile să fie cât mai apropiate pe cele două pieţe.
Investitorii de la BVB au tranzacţionat în total acţiuni de 25,7 milioane lei (5,7 milioane euro), sumă cu 44% peste cea de joi, de 17,9 milioane lei (4 milioane euro). Aproape două treimi din lichiditatea pieţei a fost asigurată de transferurile cu acţiunile Fondului Proprietatea (10,8 milioane lei) şi SIF Banat-Crişana (4,6 milioane lei).
În această săptămână, indicele general al BVB, BET-C, a crescut cu 1,85%, însă rulajele au fost reduse în cazul celor mai multe acţiuni, investitorii şi brokerii fiind mai atenţi la subscrierile de la oferta pe care Nuclearelectrica o lansat-o luni pentru listarea la bursă.
Indicele BET-C este cu 1,08% peste nivelul din luna august şi cu 10,58% peste cel de la finalul anului trecut.
Creşteri au înregistrat în această săptămână şi indicii BET şi BET-FI, care au urcat cu 1,81% şi, respectiv, cu 4,6%. Astfel, indicele BET este cu 0,81% mai sus decât la sfârşitul lunii august, iar BET-FI este pe plus cu 3,61%.
Totodată, indicele BET este cu 13,56% peste nivelul de anul trecut, iar BET-FI este în urcare cu 3,52%.
Piaţa a fost marcată de apatie în primele trei zile ale săptămânii, rulajele fiind reduse în cazul celor mai multe acţiuni. Investitorii şi brokerii au acordat mai multă atenţie subscrierilor pe tranşa micilor investitori la oferta de la Nuclearelectrica, având în vedere că ordinele plasate în primele trei zile beneficiază de un discount de 8% din preţul de vânzare, care va fi stabilit la finalul operaţiunii, în funcţie de subscrierile de pe tranşa mare.
Până vineri la ora 16:50 pe tranşa micilor investitori au fost plasate în sistemul Bursei 3.419 ordine de subscriere pentru un volum de 5,55 ori mai mare de acţiuni decât sunt disponibile pe aceast segment. Astfel tranşa micilor investitori a fost suprasubscrisă de 5,55 ori, iar sumele plasate odată cu ordinele de subscriere au fost de 211,4 milioane lei (47,2 milioane euro).
Pe de altă parte, tranzacţiile cu acţiuni realizate pe bursă în această săptămână au însumat 92,3 milioane lei (14,8 milioane euro).
„Mă aştept ca în perioada următoare să vedem o continuare a trendului pozitiv, mai ales că mare parte din banii subscrişi în oferta Nuclearelectrica se vor întoarce în piaţă în lipsă de alternative”, spus Păşălan.
Pe piaţa Rasdaq, investitorii au transferat vineri acţiuni de 61.000 de lei, faţă de 193.000 de lei în şedinţa precedentă.
La închiderea pieţei principale de la Bucureşti, bursele vest-europene erau în scădere cu până la 0,3%.