TMUCB S.A., una dintre cele mai vechi companii românești cu capital privat, reușește să iasă din insolvență după opt ani

02 06. 2022
TMUCB_petroleum industry works

Încă din anul 1958, TMUCB SA a realizat în România și în străinătate proiecte tehnologice complexe la cheie pentru industria chimică și petrochimică, metalurgică, a cimentului, a celulozei și fabrici de hârtie, centrale termoelectrice și nucleare, fabrici de zahăr, fabrici de automobile, rezervoare, conducte de transport și distribuție pentru produse petrochimice, gaz, apă, abur etc.

Compania este specializata în proiectarea, fabricarea, asamblarea și montajul utilajelor și echipamentelor tehnologice, a rezervoarelor de stocare pentru benzinarii, a sistemelor de conducte, a structurilor metalice.

”TMUCB este o companie care demonstrează că reorganizarea judiciară este o soluție viabilă pentru redresarea afacerii, iar insolvența nu înseamnă faliment, dacă procedura este aplicată încă de la primele semne de dificultate. În cazul TMUCB SA, procedura de reorganizare a fost foarte îndelungată: 8 ani de insolvență, dintre care 6 ani de reorganizare, cu foarte multe provocări dar ne bucurăm că împreună cu conducerea companiei am găsit soluții pentru continuarea activității. Ne bucură această realizare, cu atât mai mult cu cât sub 5% dintre companiile aflate în insolvență reușesc să se reorganizeze pentru că apelează la astfel de proceduri când se află într-un grad avansat de dificultate și salvarea lor este foarte dificilă. Pe parcursul reorganizării, peste 33 milioane de lei au fost redați creditorilor”, a declarat Oana Munteanu, Partener în cadrul CITR, care a precizat că insolvența asigură un tratament echitabil, atât pentru companie, cât și pentru creditori.

Pe perioada derulării procedurii de reorganizare, CITR a gestionat patrimoniul companiei și a achitat datorii către creditori în valoare de 33 de milioane de lei.

TMUCB SA a încheiat anul 2021 cu o cifră de afaceri netă în valoare de 5.9 milioane de lei iar pentru acest an compania țintește afaceri în valoare de 15 milioane lei.

Compania încheie planul de reorganizare cu previziuni de contracte noi cu impact în industrie. În prezent, TMUCB SA are în derulare contracte de confecționare și montaj rezervoare metalice pentru combustibili în parc de rezervoare demontare coloane pentru CIECH GOVORA S.A. (fosta denumire Uzinele Sodice Govora), dar și reparare căi rulare pentru producătorul de aluminiu ALRO SA.

În perioada de insolvență și reorganizare, TMUCB și-a menținut în vigoare toate certificările și autorizările, astfel că astăzi este pregătită să fie parte în contracte noi în industria ce a consacrat-o.

TMUCB S.A. încheiase anul 2013 cu datorii de 155,8 milioane de lei si active imobilizate de 39,4 milioane de lei. Intrată în procedură de insolvență în iulie 2014 pe fondul dezechilibrelor financiare, doi ani mai târziu, în noiembrie 2016, judecătorul sindic confirma planul de reorganizare propus de către CITR în calitate de administrator judiciar și care fusese în prealabil agreat de creditori.

Obiectivul planului de reorganizare a fost continuarea activității principale, pentru care exista cerere, având în vedere prognozele de restabilizare și creștere a pieței construcțiilor, creșterea numărului de proiecte cu fonduri europene precum și experiența companiei în cei peste 60 de ani de activitate și măsurile aplicate de restructurare și eficientizare a activității.

În mai 2022, după aproape opt ani de la deschiderea procedurii de insolvență, judecătorul sindic a dispus închiderea procedurii de reorganizare a societății și luarea tuturor măsurilor pentru reinserţia companiei în activitatea de afaceri, anume ieșirea din insolvență.

 

Despre TMUCB

În România, compania a realizat lucrări de succes la fabrici de medicamente, la rafinării de petrol cu o capacitate de 3,500,000 tone/an, la fabrici de piroliză cu o capacitate de 100,000 – 200,000 tone/an, la fabrici de polietilenă și polipropilenă de presiune înaltă și joasă de 60,000 t/an, la fabrici de sodă caustică și carbonat de sodiu de 80,000 tone/an, la fabrici de amoniac cu o capacitate de 100,000-300,000 tone/an, la fabrici de oxigen de 35,000 t/an și la fabrici de anvelope cu capacitate de 2,000,000 bucăți/an.

Alte proiecte notabile au fost la fabrica de cupru și zinc cu o capacitate de 30,000 t/an, la fabrica de titaniu și zirconiu, precum și la centrala nucleară din Cernavodă și la benzinării.

În ceea ce privește proiectele din străinătate, TMUCB S.A. a lucrat la rafinăria de petrol de 6,000,000 t/an din Banyas, Syria, la rafinăria de petrol cu o capacitate de 1,500,000 t/an, din Zarqa, Iordania, la rafinăria de petrol din Dunkerque, Franța la rafinărie de petrol (conducte si montaj) din Schwechat, Austria, la fabrica de ciment de 1,000,000 t/an din Sinjar-Iran.

De asemenea, compania a derulat contracte la fabrica de ciment de 2x 1,000,000 t/an Assiut II, Egypt, la rezervoarele de apă de 46,000 mc din Abu Dhabi, Emiratele Arabe Unite, precum și la fabrica de îmbogățire a fierului din Ucraina.
Alte lucrări realizate au fost în Kuwait, la conducte de țiței de 500 mm diametru, la conducta apă de răcire (de 2.200 mm diametru) la uzina de polipropilenă Shuaiba și la rezervoarele de depozitare petrol și la conductele de apă și petrol.

 

Despre CITR

CITR este liderul pieței de insolvență și restructurare din România încă din 2008. Cu o experiență de peste 20 de ani pe piața insolvenței și aproape 1000 de proiecte gestionate de-al lungul timpului, CITR administrează anual un patrimoniu de 1 miliard de euro și distribuie anual peste 100 de milioane de euro creditorilor, în misiunea sa de a salva valoarea din companiile românești de impact.

CITR este o companie Impetum Group, primul grup românesc dedicat misiunii de a maximiza valoarea de business din oricare etapă din viața unei companii, cu scopul de a crea un impact pozitiv în economie.