Toader: Dacă nu va fi implementată Directiva europeană privind prezumţia de nevinovăţie, există riscul de infringement
‘Directivele trebuie transpuse la termene şi corect. Din păcate, uneori nu se realizează acest proces. Dacă nu transpunem la termen, intrăm în procedură de infringement. Cu privire la această Directivă există riscul, pentru că termenul este aprilie 2018. Au fost cazuri în care Guvernul a adoptat OUG pentru a transpune o directivă europeană la termen şi a evitat infringementul. A fost criticată la Curtea Constituţională procedura adoptării unei ordonanţe de urgenţă spunându-se că trebuia făcută prin lege. Curtea a stabilit faptul că se justifică urgenţa adoptării unei ordonanţe de urgenţă pentru transpunerea la timp a unei directive în condiţiile în care legiuitorul nu a realizat prin lege transpunerea respectivei directive’, a precizat Toader, la Parlament.
Întrebat dacă poate fi asumată de Guvern, Toader a răspuns: ‘Sigur că poate fi asumată. Eu sper că Parlamentul va da drumul la proiectul de lege. Dacă nu, eu cred că Guvernul va proceda la o ordonanţă de urgenţă’.
Tudorel Toader a participat la dezbaterea generală din Comisia specială condusă de Florin Iordache pe tema modificărilor codurilor penale în vederea transpunerii Directivei europene privind prezumţia de nevinovăţie.