Toader: Voi avea, împreună cu lideri sindicali de la ANP, o întâlnire cu premierul pe tema majorării salariilor cu 10-15%

Economica.net
08 08. 2017
inchisoare_675849495876859403_98211200

‘Unul din punctele cele mai sensibile pentru care dânşii şi-au exprimat preocuparea – majorarea salariului cu cei 10 sau 15%, cum s-a majorat pentru ceilalţi din sistemul de apărare şi ordine publică. (…) Miercuri sau cel târziu joi vom avea o întrevedere, eu cu doi – trei dintre reprezentanţii liderilor de sindicat cu primul ministru, probabil şi cu ministrul Finanţelor, şi am ferma convingere a faptului că vom găsi soluţii legale şi resursele financiare pentru ca în mod corelativ să beneficieze şi dânşii de majorare, aşa cum beneficiază toţi ceilalţi care fac parte din aceeaşi categorie de ordine, linişte publică, siguranţă naţională’, a declarat, marţi, Tudorel Toader.

El a precizat că o altă problemă discutată a fost şi posibilitatea valorificării produselor create de deţinuţi în penitenciare.

‘O altă problemă pe care am discutat-o şi am convenit-o se referă la posibilitatea valorificării produselor pe care deţinuţii le creează, le lucrează, le execută în penitenciare. Sunt între dânşii care au reale calităţi, abilităţi artistice, lucrative, de manufactură şi pe care cu ani în urmă aveau posibilitatea să le vândă. Am fost la Penitenciarul Jilava acum două săptămâni, am văzut oameni care au un simţ artistic deosebit, care creează, dar nu le pot vinde, valorifica, deşi cu ani în urmă erau vândute, se obţineau sume de bani. Dar ideea nu este doar a banilor câştigaţi, chiar dacă ei primesc o cotă parte din valoare produsului vândut, ideea este componenta aceasta de reintegrare socială, de valorificare a actului de realizare artistică pe care dânşii îl realizează’, a explicat Toader după întâlnirea avută cu liderii sindicali din Administraţia Naţională a Penitenciarelor.