Toate companiile care nu obţin profit vor intra într-un amplu proces de restructurare – Niţă
Potrivit ministrului, echipele manageriale vor fi schimbate până când se va găsi echipa care va reuşi să obţină profit, iar acţiunile vor fi vândute pe bursă, următoarea companie fiind Cuprumin.
‘La Energie am vândut totul pe bursă. La fel voi continua şi la Ministerul Economiei. De exemplu, Cuprumin este următoarea companie care va fi listată la bursă. Toate companiile care anul acesta nu vor obţine profit vor intra într-un amplu proces de restructurare, adică schimbăm tot până reuşim să punem o echipă managerială care poate să scoată profit. Astea sunt regulile după care mă conduc eu’, a afirmat Niţă.
În legătură cu situaţia Fabricii de Avioane din Craiova, aflată încă în portofoliul statului, Niţă a spus că există mai multe companii interesate de această fabrică, însă mai întâi trebuie ‘făcută să meargă’.
‘Ne preocupă şi Avioane Craiova. Suntem în discuţii acolo cu tot felul de companii. Eu am un principiu: întâi să o facem să meargă şi apoi să o vindem. Cred că este mai bine aşa, decât s-o vindem când este într-o situaţie proastă şi toată lumea îţi dă un preţ de nimic. De altfel, pe unde am trecut, aşa am făcut’, a mai spus ministrul Economiei.