Canalul Siret-Bărăgan, proiect ceauşist început în 1986, a ajuns din nou în atenţia publică mai ales în contextul secetei cumplite care afectează România în acest an. Aceasta pentru că scopul canalului este să aducă apă din Siret şi afluenţii săi pentru câmpiile din Bărăgan care, în prezent, sunt irigate foarte puţin sau deloc iar recolta de aici depinde aproape în totalitate de ploaie. Este vorba de aproape 600.000 de hectare, mai mult de 10% din toate câmpurile cultivate ale ţării.
Proiectul este, acum, la Ministerul Mediului şi Pădurilor care îl dezvoltă împreună cu Ministerul Agriculturii. Sau cel puţin încearcă. Pentru că, potrivit declaraţiilor oficialilor de la Mediu, statul este incapabil să suporte toate cheltuielile legate de înfiinţarea canalului şi nici nu dispune de capacitatea tehnică să realizeze toate lucrările, aşa că ar fi nevoie de cooptarea a cel puţin un partener solid financiar.
Cifrele dau dreptate autorităţilor. Pentru etapa I care traversează Vrancea, în lungime de 50 km, costurile sunt estimate la 475.883.618 euro, iar pentru etapa II, în lungime de 140 km, costurile sunt estimate la 2.250.701.366 euro. În total, investiţia se ridică la aproape 2,7 miliarde de euro. Pot fi accesate şi fonduri structurale, potrivit declaraţiilor mai multor oficiali de la Agricultură şi Mediu.
Până la această dată s-au realizat lucrări în valoare de 132.000.000 Euro.
„Având în vedere complexitatea obiectivului precum şi costurile aferente (de execuţie şi întreţinere), s-a propus continuarea acestei investiţii, începute în anul 1986, în regim de parteneriat public privat, fiind inclus în lista centralizată de proiecte de parteneriat public-privat, actualizată la nivelul Unităţii Centrale Pentru Coordonarea Parteneriatului Public”, se arată într-un document trimis ECONOMICA.NET.
Studiul de prefezabilitate şi documentaţia de atribuire a contractului de parteneriat public-privat sunt, din 10 ianuarie, la Ministerul Agriculturii, autoritatea care trebuie să identifice partneri dispuşi să investească în proiect. Până acum, intersaţi s-au arătat un grup de investitori chinezi care au şi avut câteva discuţii cu reprezentanţi ai ministerului Agriculturii. „Cel mai importat lucru pe care l-a cerut partea chineză a fost modul de amortizare a investiţiilor. Avem un proiect incipient pentru Canalul Siret – Bărăgan pe ceea ce înseamnă infrastructura de irigaţii, fie prin gravitaţie, fie prin pompare, şi care ar putea fi finanţat din investiţii private, dar şi din fonduri structurale”, spunea, luna trecută, Daniel Botănoiu, secretar de stat în Ministerul Agriculturii. Acesta a adăugat că intenţiile chinezilor sunt „cât se poate de serioase”. Mai puţin serioase sunt intenţiile statului sau, cel puţin, aşa pare, având în vedere că pentru acest an nu s-a alocat niciun leu pentru lucrări la acest proiect. Declaraţia aparţine reprezentanţilor Sibarex Vrancea, antreprenorul general al proiectului.
Pentru a asigura apa necesară, atât suprafeţelor irigate, cât şi populaţiei şi industriei din spaţiul Siret – Ialomiţa, s-a întocmit planul de amenajare a acestei zone strabătute de mai multe cursuri de apă: Putna, Milcov, Ramna, Râmnic, Buzău, Prahova şi Ialomiţa. Debitul acestor râuri este variabil în decursul anului, fiind numeroase perioadele când acestea au debite deosebit de scăzute, unele râuri secând complet.
„Pentru a asigura apa necesară irigării terenurilor din spaţiul menţionat, singura soluţie economică este o derivaţie din râul Siret care să străbată această zonă”, spun reprezentanţii de la Mediu.
Canalul magistral Siret – Bărăgan se va realiza atât pentru irigaţii şi alimentări cu apă, cât şi etapizarea pentru navigaţie cu barje de 500 de tone, barje ce urmează a fi folosite pe toate râurile interioare.
Avantajele Canalului Siret – Bărăgan, potrivit autorităţilor:
– asigură „fără pompare”, aducţiune gravitaţională, din lacurile de acumulare existente, apa necesară pentru irigarea suprafeţelor amplasate pe malul stâng (cca. 80% din suprafaţă);
– consumul de energie electrică necesară este de cca. 2 – 4 ori mai mic decât cel utilizat la suprafeţele amenajate deja în zonă;
– în anii cu precipitaţii, pe lângă cele 600.000 ha, se mai pot iriga suplimentar încă 200.000 ha care în prezent folosesc apa adusă prin pompare din Dunăre. Prin renunţarea la pompări se va putea realiza o economie de energie electrică de 35 milioane kWh/an, respectiv o economie a cheltuielilor anuale de circa 1,75 mil. €;
– reducerea pericolului de inundaţii prin controlul apelor de suprafaţă, din precipitaţii, interceptate de lucrările canalului. Sunt prevăzute sisteme de drenaj şi desecare ce debuşează în văile ce intersectează canalul.
Canalul Siret – Bărăgan are priză pe râul Siret în acumularea Călimăneşti şi debuşare în acumularea Dridu, urmând traseul din imaginile anexate.