UPDATE 10:59: Vrancea: Două ambulanţe care urmau să preia bolnavi, blocate în zăpadă
Două ambulanţe care urmau să preia un copil în vârstă de doi ani, precum şi un alt bolnav, din două localităţi vrâncene, au rămas blocate în zăpadă, în timp ce o alta solicitată de către o gravidă înaintează cu dificultate din cauza viscolului.
O ambulanţă a Serviciului Judeţean Vrancea solicitată vineri dimineaţă să preia un copil în vârstă de doi ani cu febră de la Ciorăşti a rămas blocată în zăpadă, între Tătăranu şi Bordeasca, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vrancea.
Un utilaj de deszăpezire este aşteptat să ajungă în zonă şi să meargă apoi în faţa ambulanţei ca să cureşe drumul, iar echipajul medical să ajungă la bolnav.
Conform sursei citate, o altă ambulanţă a fost solicitată în comuna Ţifeşti să preia o gravidă pentru a fi transportată la Spitalul Judeţean Focşani, dar aceasta înaintează greu din cauza zăpezii de pe carosabil.
O altă gravidă, în vârstă de 18 ani, va fi preluată de o ambulanţă de la Gugeşti, în timp ce un echipaj de salvare a fost solicitat la Sihlea, unde un pacient prezintă dureri abdominale. Ambulanţa are nevoie de un utilaj de deszăpezire ca antemergător, după ce a rămas blocată în zăpadă în apropiere de Obrejiţa.
UPDATE 10:47: Zece maşini blocate în zăpadă pe drumuri din judeţul Tulcea; trei bolnavi, transportaţi la spital cu şenilate
Zece autoturisme au rămas înzăpezite pe drumuri din judeţul Tulcea, reprezentanţii a două primării şi cei de la Drumuri Judeţene intervenind pentru deblocarea acestora. De asemenea, trei persoane au fost transportate la spital cu şenilate.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Tulcea, şase autoturisme au rămas înzăpezite între localităţile Iazurile şi Colina, în aceste zone intervenind utilajele de la Drumuri Judeţene.
Alte trei autovehicule au rămas blocate în zăpadă între localităţile Bestepe şi Mahmudia. Aici intervine Primăria Bestepe cu un utilaj.
Totodată, un alt autoturism este blocat între Sâmbăta Nouă şi Topolog, intervenind autorităţile locale cu un buldoexcavator.
De asemenea, la trei persoane care au avut nevoie de îngrijiri medicale s-au deplasat două şenilate.
Astfel, o şenilată de la Drumuri Judeţene cu un paramedic SMURD a mers la Centrul de Permanenţă Babadag pentru a prelua un bărbat de 56 de ani şi o femeie de 59 de ani, care au suferit fracturi. În timp ce o şenilata venită de la ISU Botoşani a preluat o adolescentă de 15 ani din Ceamurlia de Jos, care prezenta dureri abdominale, ea fiind transportată la spital pentru îngrijiri medicale.
UPDATE 10:14: Codul roşu de viscol, prelungit în cinci judeţe
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a extins codul roşu de viscol emis pentru judeţele Constanţa şi Tulcea până vineri la ora 18.00, iar pentru Buzău, Brăila şi Vrancea, până la ora 16.00. Totodată, până la ora 13.00, rămân sub avertizare şi judeţele Ialomiţa şi Călăraşi.
Potrivit ANM, în nord-estul judeţul Constanţa şi estul judeţului Tulcea, până la ora 18.00, intensificările vântului vor depăşi la rafală peste 85 de kilometri pe oră, viscolind zăpada. În aceste zone vizibilitatea este redusă spre zero.
De asemenea, nord-estul judeţului Buzău, nord-vestul judeţului Brăila, precum şi sudul şi sud-estul judeţului Vrancea sunt sub avertizare cod roşu de viscol până la ora 16.00.
Şi aici, intensificările vântului vor depăşi, la rafală, peste 85 de kilometri pe oră, iar zăpada este viscolită şi troienită, vizibilitate fiind redusă spre zero.
Până la ora 13.00, sunt sub cod roşu de viscol şi judeţele Ialomiţa şi Călăraşi.
Totodată, Bucureştiul şi 11 judeţe sunt vineri, până la ora 18.00, sub avertizare cod portocaliu de viscol, iar alte 15 judeţe din estul, sudul şi centrul ţării au fost atenţionate cu cod galben de ninsori viscolite, valabil până vineri seară. De vineri şi până la începutul săptămânii viitoare, vremea va fi geroasă, iar temperaturile minime vor fi frecvent între minus 25 şi minus 15 grade.
UPDATE 9.56: Traficul feroviar, oprit în judeţul Constanţa, aflat sub cod roşu de viscol
Traficul feroviar a fost oprit, vineri, în judeţul Constanţa, aflat sub cod roşu de viscol, toate trenurile aflate în parcurs fiind oprite în gări, anunţă CFR.
„Circulaţia feroviară nu se poate efectua în condiţii de siguranţă pe raza SRCF Constanţa şi a fost temporar suspendată. S-au dispus măsuri operative pentru ca toate trenurile aflate în parcurs să fie oprite în gări pentru siguranţa călătorilor. Nu vor fi formate noi trenuri, decât când vor fi condiţii de vizibilitate şi viscolul va scădea în intensitate”, potrivit unui comunicat al CFR SA, publicat vineri dimineaţă.
Totodată, CFR a anunţat că şi circulaţia trenurilor de marfă pe raza judeţelor afectate de viscol, Călăraşi, Buzău, Brăila, Ialomiţa, Constanţa şi Tulcea, a fost suspendată. Şi aici, trenurile staţionează în staţiile de cale ferată.
Potrivit sursei citate, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, „secţiunea CF Grădinari – Chiajna s-a defectat şi momentan se asigură circulaţia trenurilor prin procedura cale liberă, cu verificarea pe teren a poziţiei aparatelor de cale (pe porţiunea defectă). Din cauza acestei defecţiuni trenurile pot înregistra întârzieri faţă de graficul de circulatie, de până la 30 minute/tren”.
Echipele de intervenţie feroviare sunt în zonă, dar nu pot interveni din cauza viscolului puternic.
UPDATE 08.29: Codul roşu de viscol, extins şi în Constanţa şi Brăila; numărul judeţelor avertizate a ajuns la şase
Meteorologii au extins, vineri dimineaţă, atenţionarea cod roşu de viscol valabilă până la ora 13.00 şi în judeţele Constanţa şi Brăila, iniţial fiind avertizate Buzău, Ialomiţa, Călăraşi şi Tulcea.
Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), atenţionarea este valabilă pentru sud-estul judeţului Buzău, jumătatea sudică a judeţului Brăila, jumătatea sud-vestică a judeţului Tulcea, vestul judeţului Constanţa, precum şi cea mai mare parte a judeţelor Ialomiţa şi Călăraşi.
UPDATE: 08.48: Drumurile naţionale din Călăraşi şi Ialomiţa, închise din cauza viscolului; numărul judeţelor în care nu se mai circulă a ajuns la patru
Drumurile naţionale din Călăraşi şi Ialomiţa au fost închise, vineri dimineaţă, din cauza viscolului, astfel numărul judeţelor în care nu se mai circulă a ajuns la patru.
Conform reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Ialomiţa, autorităţile au decis închiderea tuturor drumurile naţionale din acest judeţ vineri dimineaţă. Măsura a fost luată în condiţiile în care pe mai multe tronsoane de drum au rămas blocate autovehicule în care se află oameni.
Autorităţile iau în calcul şi posibilitatea închiderii drumurilor judeţene în condiţiile în care pe aceste drumuri se circulă cu dificultate.
Acceaşi măsură s-a luat şi în judeţul Călăraşi.
La această oră sunt închise şi drumurile naţionale din judeţele Brăila şi Constanţa.
În judeţul Buzău sunt închise toate drumurile naţionale cu excepţia DN 10 Buzău – Braşov unde este limitare de tonaj, neavând acces maşinile mai grele de 7, 5 tone, potrivit prefectului Aurelia Mitrea. De asemenea, în scurt timp, s-ar putea lua decizia închiderii tuturor drumurilor judeţene, potrivit sursei citate.
UPDATE 08.31: Cod roşu de viscol în judeţele Buzău, Ialomiţa, Călăraşi şi Tulcea
Meteorologii au emis cod roşu de viscol pentru judeţele Buzău, Brăila, Ialomiţa, Călăraşi şi Tulcea până la ora 13.00.
Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă că în cele patru judeţe vor fi intensificări ale vântului cu rafale de peste 85 de kilometri pe oră, zăpadă puternic viscolită şi troienită, vizibilitate redusă spre zero.
UPDATE 08.13: Trei autoturisme şi o autotilitară, blocate în zăpadă în judeţul Ilfov; trei copaci au fost doborâţi de vânt în Capitală
Trei autoturisme şi o autoutilitară au rămas blocate, vineri dimineaţă, în zăpadă, în judeţul Ilfov, în unul dintre cazuri fiind vorba despre două persoane care se află şi la ora transmiterii acestei ştiri în maşină, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă urmând să ajungă la acestea. Pompierii au intervenit şi în Capitală, unde trei copaci au fost doborâţi de vânt.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Bucureşti-Ilfov, Vasile Daniel, vineri dimineaţă, între localităţile Afumaţi şi Ştefăneşti două maşini, între care o autoutilitară, au derapat şi au ajuns în şanţ, fiind scoase de către pompieri.
Totodată, sursa citată a mai menţionat că pompierii sunt pe drum către două persoane care au rămas blocate cu autoturismul în zăpadă, între localităţile Afumaţi şi Şindriliţa.
Reprezentanţii ISU au mai intervenit şi în Bucureşti, unde trei copaci au fost doborâţid e vânt.
UPDATE 07.55: Ialomiţa: Mai multe autovehicule, între care două autoutilitare cu câte opt persoane, blocate în zăpadă
Mai multe autovehicule între care două dube cu câte opt persoane au rămas blocate, vineri dimineaţă, pe drumuri din judeţul Ialomiţa, pompierii reuşind să scoată din nămeţi una dintre autoutilitare şi acţionând pentru recuperarea celorlalte persoane.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă Ialomiţa, George Damian, echipele de intervenţie au fost solicitate vineri dimineaţă în sprijinul mai multor persoane care au rămas cu autovehiculele blocate în nămeţi pe drumurile greu practicabile din cauza viscolului.
Astfel, pe drumul dintre Ţăndărei şi Valea Ciorii, o dubă în care se aflau opt persoane a rămas blocată, aceasta fiind scoasă de pe tronsonul înzăpezit.
La ora transmiterii acestei ştiri, alte opt persoane sunt blocate într-un autovehicul pe drumul judeţean 302, între localităţile Moviliţa şi Roşiori, ISU intervenind pentru deblocare.
Totodată, şi pe alte tronsoane de drum din Ialomiţa sunt autovehicule blocate, iar autorităţile intervin în sprijinul persoanelor rămase în nămeţi.
Pe un drum din apropierea oraşului Feteşti, cel puţin cinci persoane sunt blocate în două autovehicule, alte două persoane se află pe DN 2A, între localităţile Ciochina şi Orboieşti. Totodată, un echipaj al Serviciului de Ambulanţă se îndreaptă către o gravidă în 39 de săptămâni din localitatea Munteni, femeia urmând a fi preluată şi dusă la spital.
UPDATE: 07.51: Autostrada Soarelui şi toate drumurile naţionale şi judeţene din Constanţa au fost închise
Toate drumurile din judeţul Constanţa au fost închise, la ora transmiterii acestei ştiri, din cauza viscolului. De asemenea, sunt închise Autostrada Soarelui, în totalitate, Aeroportul Mihail Kogălniceanu şi toate porturile.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, toate drumurile din Constanţa, judeţene şi naţionale, sunt închise, iar autorităţile fac apel la oameni să nu mai iasă din case.
Totodată, peste 75 de localităţi din judeţ nu au energie electrică la această oră.
Măsurile au fost luate după ce zeci de maşini au rămas blocate în mai multe localităţi din judeţ, vineri dimineaţă, din cauza viscolului puternic
UPDATE: 07.39: Călăraşi: 23 de localităţi fără energie electrică din cauza viscolului, mai multe autovehicule au rămas blocate în zăpadă
Un număr de 23 de localităţi din judeţul Călăraşi au rămas fără curent electric din cauza furtunii de zăpadă care a afectat reţeaua de alimentare, iar mai multe autovehicule au rămas blocate pe drumurile înzăpezite.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Călăraşi, Ovidiu Tătăranu, ninsoarea abundentă a provocat avarii pe reţeaua de alimentare cu energie electrică, astfel încât 23 de localităţi din judeţ nu au, vineri dimineaţă, curent electric. Între acestea se numără municipiul Olteniţa, care este parţial afectat de pana de curent, celelalte localităţi fiind din mediul rural.
Conform sursei citate, vineri dimineaţă, patru autovehicule au rămas blocate în nămeţi pe drumul naţional 4 către Olteniţa, echipajele ISU intervenind pentru scoaterea acestora.
UPDATE: 07.32:Toate drumurile din judeţul Brăila, închise din cauza viscolului; patru maşini, blocate în zăpadă
Toate drumurile din judeţul Brăila au fost închise, vineri dimineaţă, din cauza viscolului, potrivit reprezentanţilor Poliţiei. Până la această
Potrivit reprezentanţilor Poliţiei, toate drumurile judeţene din Brăila au fost închise în jurul orei 7.00, după ce la ora 5.30, autorităţile opriseră traficul doar pe două dintre acestea.
Până la ora transmiterii acestei ştiri, vineri dimineaţă patru autoturisme au rămas blocate în zăpadă: două în localitatea Jirlău şi două la Albina. În primul caz, maşinile au fost scoase din zăpadă, în timp ce în al doilea caz echipele de la ISU şi autorităţile intervin la ora transmiterii acestei ştiri.
Reprezentanţii ISU Brăila au anunţat că cele 15 gravide, precum şi persoanele care au nevoie de dializă în această perioadă au fost transportate la spital sau în centre medicale preventiv, pentru a nu exista probleme cât timp judeţul se află sub cod portocaliu de viscol.
De asemenea, peste noapte, 781 de familii din satul Ciocile, nu au avut energie electrică între orele 00.40 – 04.45, o echipă a SC Electrica Brăila acţionând pentru remedierea defecţiunii, potrivit sursei citate.
UPDATE: 07.09: Constanţa: Peste 40 de maşini blocate în zăpadă, patru drumuri naţionale au fost închise din cauza viscolului
Peste 40 de maşini au rămas blocate în zăpadă pe drumuri din judeţul Constanţa, vineri dimineaţă, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă intervenind pentru scoaterea acestora. Conform Poliţiei Române, patru drumuri naţionale din Constanţa au fost închise din cauza viscolului.
Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Constanţa au declarat, vineri dimineaţă, că peste 40 de autoturisme au rămas blocate în localităţile Mihail Kogălniceanu, Oituz, Valu lui Traian, Lumina.
La ora transmiterii acestei ştiri, se acţionează pentru scoaterea acestora din zăpadă.
Totodată, potrivit reprezenanţilor Poliţiei Române, pe drumurile naţionale şi judeţene se acţionează pentru curăţarea zăpezii, dar operaţiunea este îngreunată de viscol.
Centrul Infotrafic anunţă că patru drumuri naţionale din judeţul Constanţa sunt închise.
Astfel, a fost oprită circulaţia pe DN 3 Murfatlar – Ostrov, DN22 Mihai Viteazu – Ovidiu, DN 2A Giurgeni – Constanţa şi pe DN 3C Constanţa – A4.
UPDATE 06.46: Brăila: 15 gravide au fost internate preventiv pe perioada viscolului la maternitatea Spitalului Judeţean
Un număr de 15 gravide din judeţul Brăila au fost transportate la maternitatea Spitalului Judeţean înainte să intre în vigoare codul portocaliu de viscol, iar persoanele programate pentru dializă se află în centrele medicale sau la rude, anunţă reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU).
Reprezentanţii ISU Brăila au anunţat că cele 15 gravide, precum şi persoanele care au nevoie de dializă în această perioadă au fost transportate la spital sau în centre medicale preventiv, pentru a nu exista probleme cât timp judeţul se află sub cod portocaliu de viscol.
De asemenea, peste noapte, 781 de familii din satul Ciocile, nu au avut energie electrică între orele 00.40 – 04.45, o echipă a SC Electrica Brăila acţionând pentru remedierea defecţiunii, potrivit sursei citate.
În cursul nopţii de joi spre vineri, 19 echipaje ale IPJ Brăila (16 de ordine publică şi 3 rutiere) au patrulat pentru a monitoriza situaţia. Iar vineri dimineaţă, începând cu ora 5.00, la ieşirile din municipiul Brăila pe drumurile naţionale DN 2B, DN 21, DN 22 şi DN 23 au fost instalate filtre ale Poliţiei pentru informarea şoferilor despre situaţia pe drumurilor naţionale.
Începând cu orele 05.30, drumurile naţionale DN 22 Brăila – Grădiştea şi DN 2B Brăila – Buzău au fost închise traficului pe teritoriul judeţului Brăila din cauza vizibilităţii reduse.
La trecerea BAC Smârdan (legătura cu judeţul Tulcea) circulă doar ambarcaţiunile de capacitate mare, iar la trecere BAC spre Insula Mare a Brăilei acestea circulă doar pentru situaţii de urgenţă.
UPDATE 06.31: Mai multe drumuri naţionale şi o porţiune din Autostrada A2, închise din cauza viscolului
Mai multe drumuri naţionale din judeţele Buzău, Giurgiu, Vrancea, Brăila, precum şi un tronson al Autostrăzii Soarelui sunt închise, vineri dimineaţă, la ora transmiterii acestei ştiri, din cauza viscolului.
Poliţia Română anunţă că vineri dimineaţă, la ora transmiterii acestei ştiri, sunt închise patru porţiuni de drumuri naţionale din judeţul Buzău.
cestea sunt DN 2B Buzău – Brăila, DN 22 Râmnicu Sărat – Brăila, DN 2E85 Buzău – Râmnicu Sărat şi DN 2C Buzău – Slobozia.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău, George Creţu, drumurile au fost închise de către autorităţi din cauza viscolului şi a vizibilităţii reduse pentru a evita apariţia unor blocaje.
in cauza condiţiilor meteo, mai multe maşini au derapat în noaptea de joi spre vineri, oamenii având nevoie de ajutor pentru a putea mişca autovehiculelor.
Printre acestea se numără şi un microbuz de transport persoane care mergea către Brăila şi care a derapat în satul Bentu, comuna Gălbinaşi. Autovehiculul a fost scos din zăpadă cu ajutorul unui utilaj, apoi şi-a continuat drumul.
În localitatea buzoiană Padina, circa 600 de gospodării nu au current electric, din cauza unei avarii apărute urmare a vântului puternic.
În judeţul Giurgiu, a fost închis DN 5 Bucureşti – Giurgiu.
De asemenea, sunt probleme din cauza viscolului şi în judeţul Vrancea, unde sunt închise DN 2N Bogza – Dumbrăveni, DN 23A Gologanu – Ciorăşti, precum şi DN 23B Măicăneşti – Ciorăşti.
Sunt închise şi două porţiuni de drumuri naţionale din judeţul Brăila: DN 2B Buzău – Brăila şi DN 22 Râmnicu Sărat – Brăila.
Totodată, este închis şi tronsonul de la Bucureşti până la kilometrul 144 al Autostrăzii A2.
Potrivit Poliţiei Române, sunt şi drumuri închise pe un singur sens.
Astfel, în judeţul Teleorman, se circulă pe un singur sens al DN 51 Izvoarele – Zimnicea.
De asemenea, sunt restricţii pentru maşinile de mare tonaj, în judeţul Giurgiu, pe DN 5B Giurgiu – Ghimpaţi şi în judeţul Galaţi, pe DN 24, DN 25, DN 25A, DN 26, DN 26A, DN 2B, DN 22B.
De la ora 1.30 sunt închise şi toate porturile de la Marea Neagră şi tot din cauza vremii au fost anulate 27 de trenuri pe Ruta Bucureşti – Constanţa, precum şi o cursă aeriană Bucureşti – Istanbul, conform sursei citate.
26 de judeţe sub atenţionare de ninsori şi viscol
Potrivit avertizării cod portocaliu transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie, în a doua parte a nopţii de joi spre vineri şi în cursul zilei de vineri, în Bucureşti şi în judeţele Ilfov, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Buzău, Brăila, Constanţa, Tulcea, Galaţi şi Vrancea, temporar viscolul va fi puternic, rafalele vântului vor atinge 70-85 kilometri pe oră, reducând vizibilitatea sub 50 de metri şi local troienind zăpada.
Avertizarea cod galben de ninsori a intrat în vigoare joi, la ora 22.00 şi va fi valabilă până vineri, la ora 20.00, în judeţele Iaşi, Neamţ, Vaslui, Bacău, Covasna, Braşov, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Olt, Dolj, Gorj, Mehedinţi şi Sibiu.
În Dobrogea, în cea mai mare parte a Munteniei şi în jumătatea sudică a Moldovei este viscol, cu intensificări ale vântului ce ajung la 50-70 de kilometri pe oră. În Carpaţii de Curbură şi zona înaltă din Carpaţii Meridionali rafalele depăşesc 80-90 de kilometri pe oră, iar zăpada este spulberată şi troienită.
Începând de vineri seară, până sâmbătă, la ora 10.00, vor fi sub avertizare cod galben judeţele Constanţa, Tulcea, Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Buzău, Vrancea, Galaţi, Vaslui, Bacău, Iaşi şi Neamţ.
În Dobrogea, Bărăgan şi în cea mai mare parte a Moldovei va ninge moderat cantitativ, vântul va continua să prezinte intensificări cu viteze de 50-55 de kilometri pe oră şi pe arii restrânse 70 de kilometri pe oră, temporar viscolind şi spulberând zăpada.
Unele intensificări ale vântului vor fi şi în sud-vestul Olteniei, spulberând trecător zăpada depusă anterior.