Premieră în bricolaj – Toate magazinele Ambient ar putea fi operate în franciză. Se aşteaptă decizia judecătorului sindic

Retailerul de bricolaj Ambient, afacere locală a sibianului Ioan Ciolan, şi-ar putea franciza toate cele zece magazine pentru a reuşi să îşi achite datoriile şi a evita falimentul. Un posibil francizor este omul de afaceri Andras Lehel, acţionarul al grupului de firme Melinda Instal, cu activităţi în importul şi distribuţia de articole sanitare. Decizia este în mâna judecătorului sindic care se va pronunţa în perioada imediat următoare.
Alina Stanciu - joi, 19 ian. 2017, 22:04
Premieră în bricolaj -  Toate magazinele Ambient ar putea fi operate în franciză. Se aşteaptă decizia judecătorului sindic

Retailerul autohton de bricolaj AMBIENT, deţinut de omul de afaceri Ioan Ciolan, a găsit o metodă inedită de a-şi rezolva problemele financiare cu care se confruntă încă din 2015, când a intrat în insolvenţă. Potrivit planului de reoreganizare pe care administratorul special al societăţii l-a depus la Tribunalul Sibiu spre aprobare, Ambient vrea să îşi francizeze toate cele 10 magazine pe care le operează la nivel naţional. Compania este deja în negocieri cu mai mulţi  potenţiali francizaţi, fiecare magazin urmând a fi administrat de o altă entitate care va respecta condiţiile impuse prin contractul de franciză.

 
Decizia finală cu privire la schimbarea modelului de business al Ambient aparţine însă judecătirului sindic de la Tribunalul Sibiu care va valida sau nu planul de reorganizare depus în luna noiembrie de către administratorul special al Ambient, Sibinsolv IPURL. Ultima şedinţă a Tribunalului Sibiu în care s-a dezbătut planul de reorganizare al Ambient a avut loc ieri, iar instanţa a rămas în pronunţare.
 
Cine este interesat de magazine Ambient
 
Potrivit datelor publicate în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă pus la dispoziţia ECONOMICA.NET de termene.ro,  un prim magazin pentru care s-a discutat preluarea în franciză este cel din Bistriţa Năsăud, iar  compania cu care s-au purtat negocieri este APC UNIVERSAL PARTNER SRL.
 
Din datele oferite ECONOMICA.NET de către termene.ro, APC UNIVERSAL PARTNER SRL este deţinută de omul de afaceri harghitean Andras Lehel, unicul acţionar al grupului de firme Melinda Instal, care se ocupă cu importul şi distribuţia materialelor sanitare. Acesta susţine că a purtat negocieri cu Ambient, dar nu s-a decis încă nimic. Oricum, pentru a putea fi pus în aplicare, planul de organizare al Ambient, depus la Tribunal în noiembrie anul trecut în urma votului a peste 36% dintre creditori, trebuie aprobată de judecătorul sindic. 
„Am purtat discuţii (cu Ambient n.red), dar nimic nu este sigur. Nu am preluat magazinul Ambient din Bistriţa. Analizăm propunerea”, a declarat pentru ECONOMICA.NET Lehel potrivit căruia magazinul Ambient l-ar ajuta „în privinţa pieţei de desfacere”. 

Potrivit ultimului raport de activitate a administratorului judiciar privind Ambient SA, „Viabilitatea planului de reorganizare este dată (…) şi de societăţi foarte interesate să francizeze activitatea debitoarei, aceştia aducând un plus de capital şi sustinere a implementării cu succes a planului”. De asemenea, în rapoartele depuse de administratorul Ambient în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, pus la dispoziţie de termene.ro, se face referire la existenţa unui „contract de franciza în draft agreat de părti respectiv AMBIENT, şi APC UNIVERSAL PARTNER SRL.

Datorii de 304 milioane de lei 

Potrivit tabelului definitiv al creanţelor, Ambient a acumulat creanţe în valoare totală de 304,3 milioane de lei. Creanţele garantate sunt în valoare totală de 104,4 milioane de lei, din care 5 milioane sunt supuse anumitor condiţii. Din acesată sumă, cea mai mare datorie, de 61,1 milioane de lei, este către Oakbridge Worldwide Limited, o companie de investişii financiare din Londra care a preluat creanţa de la Piraeus Bank România, banca care a solicitat de fapt deschiderea procedurii de insolvenţă în cazul Ambient.

Urmează Raiffeisen Bank SA cu o creanţă de 18,1 milioane de lei, BCR cu 12 milioane de lei, Credyt Inkaso- care a cesionat o creanţă de 6,9 milioane de lei de la Unicredit Bank şi ANAF cu 4 milioane de lei.

S-a schimbat proprietarul

Potrivit unui anunţ din Monitorul Oficial de la începutul acestei luni, Ioan Ciolan, cel care a pus bazele Ambient, a decis transferul a 19,9% dintre acţiunile deţinute către compania de servicii financiare Oakbridge Worldwide Limited, cel mai mare creditor al său. „Având în vedere că în urma unui acord privat între acţionarul majoritar Ioan Ciolan şi creditorul societăţii Oakbridge Worldwide Limkited, s-a stabilit că aceasta din urmă are opţiunea să devină acţionar al societăţii prin preluarea de la asociatul majoritar până la 20% din acţiunile deţinute de acesta la Ambient SA. (…) Oakbridge Worldwide Limkited şi Ioan Ciolan au agreat transferul a 2.530.453 acţiuni cu o valoare nominală totală de 2.530.453 lei, reprezentând o participaţie de 19,9% la capitalul social al societăţii, de la Ioan Ciolan către Oakbridge Worldwide Limkited, urmând să se încheie contractul între părţi”, se arată într-un anunţ al companiei din 9 decembrie 2016.

Cifra de afaceri a Ambient a scăzut cu 20,7% în 2014, de la 627,5 milioane lei în 2013 la 497,7 milioane lei, iar compania a trecut pe pierdere, cu un rezultat negativ de 32,3 milioane lei, comparativ cu un profit de 37,4 milioane lei în anul anterior, potrivit datelor disponibile pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice. În 2015, compania a rulat 216,3 milioane de lei şi a avut pierderi de 114.6 milioane de lei. Retailerul avea în 2015 aproximativ 700 de angajaţi faţă de 1.276 angajaţi în 2014.

Ambient operează 10 magazine şi concurează pe piaţa locală pe piaţa românească cu retaileri precum Dedeman,  Kingfisher, Hornbach, Praktiker şi Leroy Merlin.

Te-ar mai putea interesa și
Poliția braziliană l-a pus sub acuzare pe fostul președinte Jair Bolsonaro pentru plănuirea unei lovituri de stat
Poliția braziliană l-a pus sub acuzare pe fostul președinte Jair Bolsonaro pentru plănuirea unei lovituri de stat
Poliţia Naţională braziliană l-a pus oficial sub acuzare joi pe fostul preşedinte de dreapta Jair Bolsonaro pentru plănuirea unei lovituri de stat cu scopul de a răsturna rezultatul alegerilor......
Burduja: La această oră avem 29.463 de puncte de consum nealimentate. La nivelul ţării sunt 144 de localităţi. Se intervine cu 241 de echipe
Burduja: La această oră avem 29.463 de puncte de consum nealimentate. La nivelul ţării sunt 144 de localităţi. Se intervine ...
Un număr de 29.463 de puncte de consum erau nealimentate vineri după-amiaza, respectiv 144 de localităţi, dar nivelul ...
Gigantul Bosch, cu peste 10.000 de angajaţi în România, anunță concedierea a mai bine de 5.000 de angajaţi la nivel mondial – Reuters
Gigantul Bosch, cu peste 10.000 de angajaţi în România, anunță concedierea a mai bine de 5.000 de angajaţi la nivel ...
Gigantul german din domeniul ingineriei Robert Bosch a anunţat că intenţionează să concedieze până la 5.500 de angajaţi, ...
Update: COP29 – Premieră după negocieri. Preşedinţia din Azerbaidjan propune 250 de miliarde de dolari pentru contribuţia ţărilor dezvoltate în combaterea schimbărilor climatice
Update: COP29 – Premieră după negocieri. Preşedinţia din Azerbaidjan propune 250 de miliarde de dolari pentru contribuţia ...
Preşedinţia azeră a COP29 a propus stabilirea contribuţiei ţărilor dezvoltate la finanţarea combaterii schimbărilor ...