Toate magistralele terminalului de gaze OMV de la Baumgarten au fost repuse în funcţiune

Economica.net
13 12. 2017
omv_baumgarten_6785493_83510700

‘Pot raporta că am repus în funcţiune toate conductele de tranzit ieri, înainte de miezul nopţii, şi toate aceste conducte lucrează la capacitate deplină’, a afirmat miercuri Harald Stindl la postul de radio ORF.

Compania anunţase anterior că incendiul de la terminalul de gaze de la Baumgarten a fost complet stins marţi după-amiază în jurul orei locale 14:33.

Explozia survenită marţi dimineaţa la terminalul de gaze din estul Austriei s-a soldat cu un mort şi rănirea mai multor persoane. Explozia, ale cărei cauze nu au fost deocamdată identificate, s-a produs la ora 8:45 (7:45 GMT) şi a fost urmată de un incendiu.

‘Cauza accidentului nu este clară, dar în prezent presupunem că s-a datorat unei probleme tehnice. Tranzitul gazelor prin Austria spre regiunile din sud şi sud-est este în prezent afectat în mod negativ. Operatorii de conducte din ţările vecine au fost informaţi imediat, astfel încât să poată lua la timp măsuri’, informează Gas Connect Austria, companie controlată de grupul energetic austriac OMV.

‘În numele consiliului executiv şi al tuturor angajaţilor OMV, ne exprimăm compasiunea şi regretul pentru acest incident’, a declarat la rândul său directorul general de la OMV, Rainer Seele.

Terminalul de la Baumgarten este principalul centru de distribuţie în Austria pentru gazul natural venit din Rusia şi Norvegia. Instalaţia, inaugurată în 1959 şi având o capacitate anuală de 40 de miliarde de metri cubi, reprezintă unul din principalele ‘hub’-uri de gaz din Europa centrală, deservind în special nordul Italiei şi sudul Germaniei. Terminalul este controlat de compania Gas Connect Austria, la care un pachet de 51% din acţiuni aparţine grupului energetic austriac OMV.

Facilitatea din Austria transportă echivalentul a 10% din cererea de gaze naturale a Europei.

OMV, cea mai mare companie industrială listată din Austria, deţine 51,01% din acţiunile OMV Petrom, iar statul român, prin Ministerul Energiei, deţine 20,64%, Fondul Proprietatea – 18,99%, în timp de 9,36% se tranzacţionează liber pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB).