Toate ofertele băncilor la licitaţia de obligaţiuni de luni au fost considerate de neacceptat de către Ministerul Finanțelor Publice
Băncile participante la licitaţie au transmis oferte în valoare totală de 89,3 milioane de lei.
Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a planificat, în luna martie 2020, împrumuturi de la băncile comerciale de 4,4 miliarde de lei, din care 400 milioane de lei printr-o emisiune de certificate de trezorerie cu discount şi 4 miliarde de lei prin şapte emisiuni de obligaţiuni de stat, la care se poate adăuga suma de 600 de milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni.
Suma este cu 15 milioane de lei mai mică faţă de cea programată pentru luna februarie şi va fi destinată refinanţării datoriei publice şi finanţării deficitului bugetului de stat.
Conform prospectului publicat în Monitorul Oficial, pe 19 martie este programată o licitaţie pentru certificate de trezorerie cu discount, în valoare de 400 de milioane de lei, pe o perioadă de 364 de zile, data scadenţei fiind la 22 martie 2021.
De asemenea, Finanţele au programat şi şapte emisiuni de obligaţiuni de tip benchmark, cu o valoare totală de 4 miliarde de lei, urmate a doua zi de o sesiune suplimentară de oferte necompetitive, cu o valoare de 15% din valoarea iniţială a emisiunii de obligaţiuni (600 milioane de lei în total). Emisiunile vor fi de 700 de milioane de lei (două emisiuni), 600 de milioane de lei şi 500 de milioane de lei (patru emisiuni).