Toate produsele bancare sunt accesibile acum pe noul site al CEC Bank

27 07. 2021
cec2_93829700

Lansarea noului site face parte din strategia de afaceri a CEC Bank, care pune accent pe digitalizare și pe dezvoltarea modelului de afaceri hibrid, în care produsele și serviciile bancare pot fi accesate atât online, cât și prin rețeaua teritorială – cea mai mare din țară, cu peste 1.000 de unități bancare.

Pentru dezvoltarea noului site, banca a folosit platforma open source Drupal, ceea ce a permis implementarea proiectului cu costuri reduse și a apelat la specialiști IT români: REEA din Târgu Mureș – o companie cu acționariat autohton.

Furnizorul a fost ales pe baza expertizei de peste 16 anicu platforma Drupal, pentru clienți din țară și din străinătatedar șidatorită echipei experimentate, cu contribuții inclusiv la nivelul core-ului open-source. Site-ul a fost dezvoltat într-un timp record: mai puțin de 3 luni.

În contextul în care internetul a devenit principala sursă de informații pentru achizițiile importante, CEC Bank și-a propus să-și îmbunătățească prezența online, iar site-ul www.cec.roeste principalul punct de contact, de informare și a devenit un canal de contractare a produselor bancare – prin magazinul online CEC_IN.

În contextul pandemiei, interesul pentru produse bancare online a crescut accelerat:

  • Numărul de utilizatoriMobile Banking ai CEC Bank și volumul tranzacțiilor s-au triplat de la începutul pandemiei.
  • Pe site-ul cec.ro, traficul de pe dispozitivemobile și tablete a ajuns la o pondere de circa 75%, de la mai puțin de 60% înainte de pandemie.
  • Numărul de căutări pentru credite online, la nivelul pieței, s-a dublat.

CEC Bank este instituția financiară cu cea mai lungă tradiție din România. Fondată în 1864, CEC Bank are în prezent cea mai extinsă rețea națională, cu peste 1.000 de sucursale și unități teritoriale și cu active de peste 44,4 miliarde lei, la sfârșitul lui iunie 2021.

CEC Bank este o bancă universală de top pe piața românească și oferă o gamă completă de produse și servicii persoanelor fizice, IMM-urilor și corporațiilor mari, prin multiple canale de distribuție: unități bancare, rețele de ATM, internet banking (CEConline), mobile banking și magazinul virtual CEC_IN – unde pot fi accesate produse și servicii bancare 100% online.

Mai multe detalii despre produsele și serviciile oferite de CEC Bank pot fi obținute în orice unitate a Băncii, apelând gratuit Serviciul suport clienți la numărul de telefon 0.800.800.848 sau accesând site-ul www.cec.ro.

REEA are în prezent circa 180 de angajați și în 2020 a avut o cifră de afaceri de aproximativ 26 de milioane de lei. Este o agenție digitală full-service, cu know-how și expertiză în dezvoltarea de aplicații web și mobile customizate, folosind cele mai recente tehnologii și produse open-source de pe piață. Compania are un portofoliu de clienți care include atât IMM-uri, cât și companii mari – din banking, energie, food, din țară și din străintătate.REEA este investitor și partener tehnologic pentru startup-uri diverse din zona tehnologiei, gamingului și susține,de peste 15 ani, diferite inițiative culturale, sportive și sociale.