Toate statele membre G20 susțin introducerea unui impozit minim global de 15% aplicabil companiilor multinaționale

G20 a făcut progrese semnificative în reformarea fiscalităţii, fiecare stat membru al organizaţiei sprijinind acordul care prevede un impozit minim de 15% aplicabil societăţilor în fiecare ţară unde operează, obiectivul fiind de a taxa multinaţionalele acolo unde realizează profitul şi nu doar unde sunt înregistrate, a anunţat sâmbătă ministrul german de Finanţe, Olaf Scholz (foto), transmite Reuters, citată de Agerpres.
AGERPRES - S, 10 iul. 2021, 14:26
Toate statele membre G20 susțin introducerea unui impozit minim global de 15% aplicabil companiilor multinaționale

Italia, care deţine preşedinţia G20 (grupul celor 20 de economii dezvoltate şi emergente), găzduieşte în Veneţia, în perioada 9-10 iulie, reuniunea miniştrilor Finanţelor şi ai guvernatorilor băncilor centrale din G20.

Conform Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD), care a condus negocierile, stabilirea unui impozit minim de 15% ar genera venituri suplimentare anuale de 150 miliarde de euro (175 miliarde de dolari).

Citește și: https://www.economica.net/130-de-state-au-ajuns-la-un-acord-cu-privire-la-impunerea-la-nivel-global-a-unui-impozit-minim-pe-profitul-corporatiilor_519965.html

„Astăzi, vedem că toate ţările care au venit împreună aici sprijină acest proces internaţional de a găsi un mod pentru realizarea unei impozitări minime”, le-a spus jurnaliştilor oficialul german la reuniunea de la Veneţia.

Întrebat de planurile privind taxa digitală la nivelul UE, Scholz a declarat că este necesară o soluţie globală.

Comisia Europeană va propune în următoarele săptămâni o taxă digitală pentru a finanţa redresarea în urma pandemiei de coronavirus (COVID-19), care se va aplica la sute de companii, majoritatea europene, a anunţat luna aceasta Margrethe Vestager, vicepreşedintele executiv pentru o Europă pregătită pentru era digitală.

Citește și: https://www.economica.net/secretarul-american-al-trezoreriei-saluta-un-acord-fara-precedent-al-g7-privind-un-impozit-minim-global-pentru-multinationale_515140.html

Te-ar mai putea interesa și
Rușii au propus ucrainienilor armistiții de 24 până la 48 de ore pentru a-și recupera morții și răniții
Rușii au propus ucrainienilor armistiții de 24 până la 48 de ore pentru a-și recupera morții și răniții
Șeful delegației ruse la discuțiile de pace cu ucrainenii de la Istanbul a declarat miercuri că a propus Kievului armistiții de 24 până la 48 de ore pe linia frontului, astfel încât ambele......
Summit UE-China, la Beijing. Întâlnire între Ursula Von der Leyen, Antonio Costa şi Xi Jinping
Summit UE-China, la Beijing. Întâlnire între Ursula Von der Leyen, Antonio Costa şi Xi Jinping
Preşedintele chinez Xi Jinping a declarat joi în cadrul întrevederii cu liderii UE că Beijingul şi Bruxellesul trebuie ...
Șeful delegației ucrainiene la negocierile de pace cu Rusia a propus o întâlnire între Zelenski și Putin înainte de sfârșitul lui august
Șeful delegației ucrainiene la negocierile de pace cu Rusia a propus o întâlnire între Zelenski și Putin înainte de ...
Șeful delegației ucrainene pentru negocierile de pace de la Istanbul a declarat miercuri că a propus Moscovei o întrevedere ...
O altă mină de sare s-a prăbușit în România, a apărut un crater de zeci de metri. Tot mai mulți oameni sunt evacuați
O altă mină de sare s-a prăbușit în România, a apărut un crater de zeci de metri. Tot mai mulți oameni sunt evacuați
Mai multe persoane au fost evacuate dintr-o localitate din Maramureș ca urmare a prăbușirii unei foste galerii miniere ...