Toate troansoanele noi de autostradă au probleme de construcţie, acuză angajaţii CNADNR

Noile porţiuni de autostradă, construite în ultimii ani, au probleme de rezistenţă, iar unele ar putea avea soarta lotului 3 al autostrăzii Orăştie-Sibiu, care a fost demolat din cauza fisurilor apărute, au afirmat, luni, angajaţi ai Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR), în cadrul unei conferinţe de presă.
Economica.net - lun, 04 apr. 2016, 10:37
Toate troansoanele noi de autostradă au probleme de construcţie, acuză angajaţii CNADNR

Membri ai „Iniţiativei pentru Restructurarea şi Reprofesionalizarea CNADNR SA”, format din foşti şi actuali angajaţi al CNADNR, au lansat, luni, mai multe acuzaţii grave la adresa Companiei de Drumuri, legate de nepotism şi neprofesionalism în executarea lucrărilor.

„Toate porţiunile noi de autostradă construite în ultimii ani au probleme de rezistenţă. Unele au probleme la fel de grave ca cele pe care le-a avut lotul 3 al autostrăzii Orăştie-Sibiu şi ar putea avea soarta lor, adică să fie demolate”, au afirmat reprezentanţii iniţiativei.

Printre tronsoanele noi de autostradă cu probleme de execuţie ar fi Arad – Nădlac, Timişoara – Arad şi Bucureşti – Ploieşti, susţin aceştia.

Totodată, angajaţii CNADNR au declarat că lotul 3 al autostrăzii Orăştie-Sibiu, supranumită „autostrada scufundată”, putea fi consolidat, iar demolarea sa nu era necesară.

Lotul 3 al autostrăzii Orăştie-Sibiu, în lungime de 22 de kilometri, a fost închis în septembrie 2015, iar o porţiune de câteva sute de metri a fost demolată, din cauză că au apărut fisuri şi denivelări grave pe carosabil.

Compania de Drumuri a considerat că firma Salini Impregilo nu a respectat obligaţiile asumate, iar în ianuarie 2016 i-a notificat pe italieni cu privire la încetarea contractului.

Te-ar mai putea interesa și
Salt Bank îl numește pe Vikram Tikoo în funcția de Chief Technology Officer
Salt Bank îl numește pe Vikram Tikoo în funcția de Chief Technology Officer
Salt Bank anunță numirea lui Vikram Tikoo în rolul de Chief Technology Officer, marcând un pas important în consolidarea viziunii digitale a băncii. Preluarea rolului va avea loc după......
Alin Niculae, proprietarul Oscar Downstream, a finalizat achiziția parțială a proiectului IRIDE Park de la CPIPG
Alin Niculae, proprietarul Oscar Downstream, a finalizat achiziția parțială a proiectului IRIDE Park de la CPIPG
Alfa Group, companie fondată de omul de afaceri Alin Niculae, proprietarul OScar Downstream, a finalizat astăzi, 19 iunie, ...
CCIR va monitoriza contractele dintre România şi Coreea de Sud pentru a nu fi blocate de birocraţie
CCIR va monitoriza contractele dintre România şi Coreea de Sud pentru a nu fi blocate de birocraţie
Camera de Comerţ şi Industrie (CCIR) va monitoriza buna dezvoltare a contractelor dintre România şi Coreea de Sud, astfel ...
MET Group, prezentă și în România, inaugurează cea mai mare instalație de stocare a energiei în baterii din Ungaria
MET Group, prezentă și în România, inaugurează cea mai mare instalație de stocare a energiei în baterii din Ungaria
Cea mai mare instalație independentă de stocare a energiei în baterii (BESS) operațională din Ungaria a fost inaugurată ...