Toate troansoanele noi de autostradă au probleme de construcţie, acuză angajaţii CNADNR
Membri ai „Iniţiativei pentru Restructurarea şi Reprofesionalizarea CNADNR SA”, format din foşti şi actuali angajaţi al CNADNR, au lansat, luni, mai multe acuzaţii grave la adresa Companiei de Drumuri, legate de nepotism şi neprofesionalism în executarea lucrărilor.
„Toate porţiunile noi de autostradă construite în ultimii ani au probleme de rezistenţă. Unele au probleme la fel de grave ca cele pe care le-a avut lotul 3 al autostrăzii Orăştie-Sibiu şi ar putea avea soarta lor, adică să fie demolate”, au afirmat reprezentanţii iniţiativei.
Printre tronsoanele noi de autostradă cu probleme de execuţie ar fi Arad – Nădlac, Timişoara – Arad şi Bucureşti – Ploieşti, susţin aceştia.
Totodată, angajaţii CNADNR au declarat că lotul 3 al autostrăzii Orăştie-Sibiu, supranumită „autostrada scufundată”, putea fi consolidat, iar demolarea sa nu era necesară.
Lotul 3 al autostrăzii Orăştie-Sibiu, în lungime de 22 de kilometri, a fost închis în septembrie 2015, iar o porţiune de câteva sute de metri a fost demolată, din cauză că au apărut fisuri şi denivelări grave pe carosabil.
Compania de Drumuri a considerat că firma Salini Impregilo nu a respectat obligaţiile asumate, iar în ianuarie 2016 i-a notificat pe italieni cu privire la încetarea contractului.