Tokes: Restauraţia postcomunistă a intrat într-o nouă etapă în România

Europarlamentarul Tokes Laszlo afirmă că restauraţia postcomunistă a intrat într-o nouă etapă în România, el acuzându-i pentru acest lucru pe liberali, pe reprezentanţi stângii din România şi din Ungaria, dar şi pe reprezentanţii UDMR.
Economica.net - joi, 05 iul. 2012, 12:16
Tokes: Restauraţia postcomunistă a intrat într-o nouă etapă în România

Tokes susţine, într-o declaraţie remisă MEDIAFAX, că „în România, restauraţia postcomunistă a intrat într-o nouă etapă”.

„Coaliţia social-liberală, ajunsă la guvernare prin moţiune de cenzură, a iniţiat, pe post de „preludiu”, o serie de măsuri antimaghiare. O urmare directă este atentatul asupra proprietăţii private comis de justiţia din România care a condamnat la închisoare, cu executare, membrii comisiei de restituire a imobilului Colegiului Székely Mikó din Sfântu Gheorghe Bisericii Reformate. La Bucureşti noua majoritate plusează cu o demonstraţie de forţă, numită de presa românească «mineriadă parlamentară». Presa internaţională aminteşte de «Legea de împuternicire» care a stat la baza dictaturii lui Adolf Hitler, iar editorialiştii cotidienelor româneşti îngroapă, la unison, statul de drept şi democraţia”, scrie Tokes.

Acesta afirmă că niciun politician ales nu are dreptul să desconsidere instituţiile statului – Parlamentul, Curtea Constituţională, Avocatul Poporului şi mass media publică – care garantează cetăţenilor, în principiu, libertatea şi egalitatea în drepturi.

„Nici Victor Ponta, nici tovarăşii săi nu au dreptul să dărâme, în câteva zile, tot ce au obţinut, în decembrie 1989, sutele de cetăţeni din România care şi-au vărsat sângele şi şi-au jertfit viaţa. În Europa unită a secolului XXI asemenea preluare de putere, care calcă în picioare statul de drept şi ordinea constituţională, este inacceptabilă şi inadmisibilă. Acuz stânga din România şi pe tovarăşii lor, deghizaţi în liberali, că doresc să îmbrace, din nou, societatea noastră în cămaşa de forţă a unui sistem unipartit. Acuz stânga din Ungaria şi reprezentanţii ei europeni că – prin folosirea dublei măsuri – ajută, în mod activ, restauraţia postcomunistă în România prin împiedicarea dezbaterii în plenul Parlamentului European a situaţiei din România”, scrie Tokes

El acuză UDMR că, prin „abţinerea” din Parlament, sprijină tacit refurişarea dictarurii roşii în România.

„În acest fel, stau capră puterii socialiste, care doreşte să şteargă hotărârea de guvern – al cărei text au redactat-o – de înfiinţare a facultăţii maghiare la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş şi care doreşte să elimine capitolul autonomiei culturale din legea privind statutul minorităţilor naţionale, deziderat esenţial al comunităţii maghiare din Transilvania. Atunci când «hoţul strigă hoţii» – dictatorul dictatura, – cine i se alătură nu îi poate fi decât complice. Spiritul Timişoarei ne obligă să ne împotrivim acestei tentative de restauraţie. Nimeni nu are dreptul să implice comunitatea maghiară din România în această luptă retrogradă pentru putere”, scrie Tokes.

El precizează că la ultima şedinţă a grupului Partidului Popular European europarlamentarul Cristian Preda a atras atenţia asupra pericolului „unui fel de puci” în România.

„Ca membru PPE, UDMR trebuie să aleagă între interesele obscure de partid şi valorile democratice europene, atunci când decide dacă este de partea delegaţiei MSZP (Partidul Socialist Ungar) «prietenă cu Ponta» sau de partea democraţiei şi a statului de drept. Şeful delegaţiei PPE, Joseph Daul, a făcut un apel la premierul României să «respecte poporul român şi instituţiile sale democratice». În schimb, Wilfried Martens, preşedintele PPE, a somat Guvernul României «să înceteze imediat acele practici inadmisibile, care nu pot fi tolerate într-un stat membru al UE». Interesele naţionale fundamentale româneşti – şi maghiare – coincid cu interesele şi sistemul de valori democratice europene. Consiliul Naţional Maghiar din Transilvania şi Partidul Popular Maghiar din Transilvania susţine consecvent procesul democratic de schimbare de sistem din România şi Europa Centrală şi de Est”, menţionează Tokes.

Te-ar mai putea interesa și
MAE: Nouă cetăţeni români – evacuaţi de pe insula Mayotte cu o aeronavă militară franceză
MAE: Nouă cetăţeni români – evacuaţi de pe insula Mayotte cu o aeronavă militară franceză
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că nouă cetăţeni români care se aflau în insula Mayotte în urma producerii ciclonului Chido au fost evacuaţi la bordul unei aeronave......
RETROSPECTIVĂ 2024 Agricultura României „pârjolită” de secetă în 2024
RETROSPECTIVĂ 2024 Agricultura României „pârjolită” de secetă în 2024
Agricultura românească a fost marcată în 2024 de fenomene climatice extreme: temperaturi record, secetă pedologică ...
Donald Trump se plânge de tarife şi ameninţă că va cere restituirea Canalului Panama
Donald Trump se plânge de tarife şi ameninţă că va cere restituirea Canalului Panama
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, s-a plâns sâmbătă de tarifele "exorbitante" şi de gestionarea Canalului Panama ...
PAM denunţă respingerea de către Israel a majorităţii solicitărilor sale de a livra alimente în nordul Fâşiei Gaza
PAM denunţă respingerea de către Israel a majorităţii solicitărilor sale de a livra alimente în nordul Fâşiei Gaza
Programul Alimentar Mondial (PAM) a denunţat duminică faptul că, din luna octombrie, a cerut Israelului de 101 ori să ...