Metroul din Tokyo se pregăteşte să se listeze la bursă. Oferta publică iniţială pentru Tokyo Metro se aşteaptă să ajungă la 4,7 miliarde de dolari, cel mai mare IPO din ultimii şase ani
Cele două entităţi, care împreună deţin totalitatea acţiunilor la Tokyo Metro, intenţionează să organizeze, în cursul acestei săptămâni, o întâlnire cu firmele de brokeraj, pentru un briefing cu privire la oferta publică iniţială, şi se aşteaptă să primească aprobarea pentru listarea la bursa de valori de la Tokyo undeva la mijlocul lunii septembrie, au precizat sursele.
În condiţiile în care ar urma să fie vândută aproximativ jumătate din acţiunile la Tokyo Metro, această ofertă publică iniţială ar putea strânge 350 de miliarde de yeni, la o evaluare de 700 de miliarde yeni, ceea ce ar însemna că ar depăşi valoarea IPO-ului de la Kokusai Electric, derulată anul trecut, şi ar deveni cea mai mare listarea din Japonia de după 2018, când gigantul SoftBank şi-a listat divizia wireless, scrie Agerpres.
IPO-ul de la Tokyo Metro vine după listarea altor operatori feroviari japonezi, inclusiv Kyushu Railway în 2016. Tokyo Metro gestionează o reţea de linii de metrou cu o lungime de 195 de kilometri şi transportă zilnic 6,5 milioane de pasageri.
Tokyo Metro a luat naştere în 1920 prin înfiinţarea Tokyo Underground Railway Company. Şapte ani mai târziu, compania a inaugurat prima linie de metrou din Japonia, care conecta districtele Asakusa şi Ueno din Tokyo.
Compania, ale cărei activităţi includ operaţiuni imobiliare şi de retail, a raportat un profit net în creştere cu două treimi, până la 46 miliarde de yeni, în exerciţiul financiar care s-a încheiat la 31 martie 2024, pe fondul relansării activiştii economice după pandemia de COVID-19.
Guvernul central japonez, care deţine 53,4% din acţiunile Tokyo Metro, intenţionează să utilizeze fondurile strânse cu prilejul listării la bursă pentru a rambursa obligaţiunile de reconstrucţie emise după cutremurul şi tsunamiul din 2011. La rândul său autorităţile locale din Tokyo deţin restul de 46,6% din acţiunile operatorului de metrou.
Firmele de brokeraj Nomura, Mizuho şi Goldman Sachs se ocupă de aranjarea listării Tokyo Metro.