Toma Petcu, fost ministru ALDE al Energiei, se înscrie în PNL
Iată ce a scris Toma Petcu pe facebook:
“Rezultatele organizaţiei noastre teritoriale de la Giurgiu au arătat că ne-am implicat şi am muncit foarte bine, astfel încât în toate competiţiile electorale între filialele judeţene ale ALDE am fost pe primul loc, atât în 2016, cât şi în 2019 şi acesta este meritul întregii noastre echipe. Am fost de acord, mi s-a părut firesc în contextul anului 2016, să formăm coaliţia cu PSD.
Au apărut apoi derapajele în actul de guvernare şi au fost foarte multe posibilităţi când puteam să ieşim de la guvernare. Nu am făcut acest lucru, iar atunci când a fost hotărâtă în sfârşit această soluţie politică, am demonstrat fragilitatea noastră în faţa PSD-ului prin pierderea unor colegi şi a PSD-ului, care a pierdut guvernarea.
S-a creat, astfel, o coaliţie de dreapta-pentru instalarea unui guvern PNL nefiind vorba de vanităţi şi orgolii, ci de necesitatea de a oferi soluţii coerente la aşteptările cetăţenilor.
De la înfiinţarea PLR şi apoi a ALDE ne-am asumat rolul de busolă politică, de partid care să nu-i lase pe marii jucători politici să-şi piardă controlul. Acum chiar partidul meu dă semnale contradictorii, învârtindu-se de la stânga la dreapta, de la dreapta la stânga, iar acest fel de a face politică nu mă reprezintă.
Aşadar, cumpănind cu mare atenţie valorile, principiile în care cred şi utilitatea publică a demersului meu, vă anunţ că am decis să-mi depun cererea de intrare în grupul parlamentar PNL din Camera Deputaţilor”.
Toma Petcu a fost ministru al Energiei atât în Guvernul Grindeanu cât şi în Executivul condus de Tudose.”