Toma Petcu: Strategia energetică este în avizare la Ministerul Mediului. Pe parcursul procedurii vor fi făcute şi modificări

Strategia energetică este în prezent în procedura de avizare la Ministerul Mediului, iar pe parcursul avizării vor putea fi depuse şi modificări, pentru a salva din etape, a declarat vineri, la prezentarea depozitului de gaze de la Caragele, din judeţul Buzău, ministrul Energiei, Toma Petcu.
Economica.net - vin, 12 mai 2017, 20:11
Toma Petcu: Strategia energetică este în avizare la Ministerul Mediului. Pe parcursul procedurii vor fi făcute şi modificări

‘La ora actuală ea (strategie n.r) este în procedură de avizare la Ministerul Mediului. Din păcate atunci când am preluat mandatul, în discuţiile cu doamna Gavrilescu (ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu n.r) am descoperit că de fapt acea procedură era blocată pentru că Ministerul Energiei ar fi trebuit încă de anul trecut, de la depunere, să realizeze o comisie pe care nu au realizat-o. Am reuşit într-o perioadă foarte scurtă să înfiinţăm această comisie de lucru pentru analiză. Vom merge mai departe cu procedura şi toate modificările pe care le vor analiza specialişti din cadrul ministerului, din afara ministerului, cei din cadrul Ministerului Economiei şi din celelalte ministere suport vor fi depuse ca şi modificări în timpul procedurii de autorizare, pentru că astfel dorim să salvăm din etape. Dacă am fi retras această strategie şi am fi reluat procedura de creionare şi apoi am fi redepus-o la Ministerul Mediului probabil că pierdeam câteva luni bune, dacă nu chiar un an’, a explicat Toma Petcu.

El a afirmat că proiectul de strategie lăsat de fostul ministru al Energiei excludea câteva componente, precum mixul energetic.

‘Strategia pe care ne-a lăsat-o fostul ministru al Energiei exclude câteva componente foarte importante, În primul rând mixul energetic, care este foarte important pentru România, şi am detaliat tot timpul că avem unul dintre cele mai bogate mixuri energetice şi avem nevoie să-l menţinem în continuare. Este foarte important să ne axăm foarte mult pe zona de cărbune, să ştim cum putem susţine această zonă şi ce putem să facem pentru ei. Avem câteva obiective stabilite prin programul de guvernare pe care trebuie să le includem în această strategie şi ne dorim ca această strategie să fie mai amplu dezbătută. Într-adevăr, din 2017 nu mai avem nicio strategie, dar ideea de a face repede o strategie, fără să fie dezbătută cu toţi factorii ar fi o greşeală. Şi atunci nu o retragem, mergem pe ea. O modelăm din mers’, a spus ministrul Energiei.

În noiembrie 2016, Ministerul Energiei, condus la acea vreme de Victor Grigorescu, a lansat în dezbatere proiectul Strategiei Energetice a României 2016-2030, cu perspectiva anului 2050, care, pe parcurs, a mai suferit unele modificări.

Te-ar mai putea interesa și
O filială a Geely dă în judecată firma producătoare de baterii Sunwoda
O filială a Geely dă în judecată firma producătoare de baterii Sunwoda
Vremt, o filială a producătorului auto chinez Zhejiang Geely Holding Group Co., dă în judecată producătorul de baterii Sunwoda Electronic Co....
Boeing va produce avioane F-15 în valoare de 8,6 mld. USD pentru Israel
Boeing va produce avioane F-15 în valoare de 8,6 mld. USD pentru Israel
Boeing a primit un contract în valoare de 8,6 miliarde de dolari pentru programul F-15 destinat Israelului, a anunţat luni ...
Donald Trump: SUA ar sprijini noi atacuri israeliene asupra Iranului dacă această țară îşi dezvoltă programele nucleare
Donald Trump: SUA ar sprijini noi atacuri israeliene asupra Iranului dacă această țară îşi dezvoltă programele nucleare
Preşedintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a declarat luni că ar sprijini noi atacuri israeliene asupra Iranului ...
Despre Justiție, fără patimă (III). Reforme amânate și echilibrul ignorat
Despre Justiție, fără patimă (III). Reforme amânate și echilibrul ignorat
Consultările recente de la Palatul Cotroceni au fost prezentate ca un semnal de preocupare pentru starea justiției. În ...