Toni Greblă a demisionat din funcţia de judecător CCR
Potrivit sursei citate, Toni Greblă s-a prezentat miercuri la sediul CCR şi a comunicat plenului decizia de a demisiona din funcţia de judecător al Curţii Constituţionale.
‘Plenul Curţii Constituţionale a luat act de decizia sa, iar preşedintele Curţii Constituţionale a constatat, în temeiul art.67 alin.(1) lit.a) şi alin.(2) din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, încetarea mandatului de judecător al Curţii Constituţionale al lui Toni Greblă. Curtea constată că actul demisiei a survenit pe fondul presiunilor exercitate asupra instanţei constituţionale în legătură cu exercitarea atribuţiilor sale prevăzute de Legea fundamentală’, se arată în comunicat.
În acest context, Curtea Constituţională subliniază necesitatea respectării prezumţiei de nevinovăţie, a respectării tuturor drepturilor şi garanţiilor procesuale în activitatea de urmărire penală, precum şi a respectării dreptului la imagine a persoanei, ca expresie a principiilor consacrate la art.1 alin.(3) şi art.23 alin.(11) din Constituţie.
Şeful DNA, Laura Codruţa Kovesi, a cerut marţi sesizarea Biroului permanent al Senatului pentru încuviinţarea arestării preventive în cazul judecătorului CCR Toni Greblă, urmărit penal pentru mai multe fapte, şi trimiterea acestuia în judecată.
Procurorii au extins urmărirea penală faţă de Toni Greblă şi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de favorizarea făptuitorului şi folosirea în orice mod direct sau indirect de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii dacă este folosită în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.
El era acuzat de trafic de influenţă, efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia în scopul obţinerii pentru sine şi pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, constituirea unui grup infracţional organizat (în forma constituirii şi în vederea pregătirii infracţiunii de folosire, la autoritatea vamală, a documentelor vamale de transport sau comerciale falsificate).