Tony Blair: Există peste 50% şanse să se organizeze un al doilea referendum pe tema Brexitului
Fostul premier laburist apreciază că o a doua consultare populară ar fi mijlocul ”clasării” dosarului Brexitului, programat să aibă loc la 29 martie, scrie News.ro.
”Eu cred că dacă va avea loc un al doilea referendum, acesta va clasa afacerea”, a declarat pentru televiziunea Reuters Blair, un susţinător al rămânerii Regatului Unit în Uniunea Europeană, la forumul Economic Mondial (WEF) de la Davos.
”Eu cred că dacă ne retragem (din UE) fără să ne întoarcem în faţa poporului, cu cearta actuală şi în aceste circumstanţe, asta ar semăna o disensiune şi mai mare”, a adăugat el.
”Mi-ar părea absolut iresponsabil să ieşim din UE fără acord şi sunt sigur că Parlamentul nu o va permite”, a adăugat el.
Referendumul de la 23 iunie 2016 a degajat o majoritate de 51,9% din voturile exprimate în favoarea Brexitului, ceea ce a declanşat procesul retragerii regatului din Uniune, aflat în haos în prezent, după ce deputaţii din Camera Comunelor au respins masiv acordul retragerii încheiat de Guvernul Theresei May cu UE.