Top 10 oraşe din România după numărul de autobuze: localitatea de lângă Bucureşti care se bate cu Arad şi Iaşi
Serviciul de Transport Voluntari, societate aparținând Consiliului Local Voluntari, este singura societate de transport din Județul Ilfov care va opera cu 90 de autobuze proprii, din care 50 de vehicule noi, moderne, care se adaugă celor 40 de autobuze existente în flota STV, spune primarul oraşului Voluntari
Potrivit lui, până la 1 octombrie 2019, se vor achiziționa încă 30 de autobuze moderne, dotate la standarde europene.
„Totodată, Primăria Oraşului Voluntari, a demarat încă din 2017, la inițiativa mea, în calitate de primar, procedura privind achiziționarea din fonduri europene nerambursabile a 36 de autobuze electrice. În momentul de față, procedura este aproape finalizata, astfel că Serviciul de Transport Voluntari va fi una din primele 10 societăți de transport public din România, cu un număr total de 156 de autobuze„, conchide edilul din Voluntari.
Primarul oraşului Voluntari Florentin Pandele este căsătorit cu edilul – şef al Capitalei, Gabriela Firea, iar în ultima vreme au existat eforturi de mărire a flotelor de autobuze şi de unire a transportului urban între cele două localităţi.
Spre exemplu, STV a introdus mai multe autobuze pe ruta Voluntari – Bucureşti, iar din 20 iulie 2019 a reînfiinţat fosta linie 153, Pasaj CFR Stefănești – Republica, sub indicativul R460.
În afară de această linie, STV va mai opera următoarele linii regionale:
•Linia R411 – Bucur Obor – localitatea Gagu
•Linia R412 – Bucur Obor – Maineasca
•Linia R417 – Bucur Obor – localitatea Cozieni
•Linia R459 – Platforma Pipera si Pasaj CFR Tunari
Cu o flotă de 156 de autobuze, fosta comună Voluntari va intra în top 10 şi îşi va disputa ultimele locuri cu oraşe mai mari precum Arad şi Iaşi, potrivit datelor centralizate de ECONOMICA.NET.
Oraşul cu cel mai mare număr de autobuze din România este de departe Capitala. Flota din Bucureşti se ridica la 1.147 de autobuze în 2016, conform datelor de pe site-ul STB. După venirea tuturor celor 400 de autobuze diesel Euro 6 de la Otokar şi achiziţia autobuzelor electrice şi hibrid, parcul de autobuze din Bucureşti va depăşi 1.500 de unităţi.
Următorul oraş după mărimea flotei de autobuze ar putea fi Clujul. Oraşul condus de Emil Boc are un parc de 256 de autobuze diesel şi 22 de autobuze electrice. Alte 8 autobuze electrice ar putea intra în flota CTP Cluj, conform acordului – cadru încheiat de Primăria Cluj în 2017 cu polonezii de la Solaris.
Un alt oraş, cu o flotă mare de autobuze, este Constanţa. În oraşul de la Marea Neagră circulă 244 de autobuze, dintre care 10 sunt supraetajate, 130 Maz şi 104 Isuzu. În acest oraş ar trebui să mai sosească 20 de autobuze electrice de 12 metri, dacă se va încheia cu succes o licitaţie a Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP).
Mai departe, Regia Autonomă de Transport Brașov ajunge la un parc activ de 201 autobuze, după achiziţia a 105 de autobuze Menarinibus. Şi la Braşov ar urma să sosească 44 de autobuze electrice.
Cu o flotă de 233 de autobuze se va putea lăuda şi oraşul Ploieşti, odată cu sosirea tuturor celor 50 de autobuze Euro Bus Diamond, fabricate la Ciorogârla. De asemenea, aici ar urma să vină şi 9 autobuze electrice, prin licitaţie organizată de MDRAP.
Un parc mare de autobuze există şi în Craiova. Astfel, oraşul din Bănie are o flotă activă de 180 de autobuze. Şi la Craiova ar urma să sosească 46 de autobuze electrice, dacă se va încheia cu succes licitaţia lansată luna aceasta.
Transurb Galaţi operează cu o flotă de 131 de autobuze, potrivit datelor actualizate la 31 ianuarie, de pe site-ul său. Parcul de autobuze din oraşul de pe Dunăre va creşte cu încă 40 de autobuze, după licitaţia adjudecată în această vară de turcii de la BMC.
Şi oraşul Iaşi deţine o flotă de 142 de autobuze prin Compania de Transport Public Iaşi. În Capitala Moldovei ar putea circula şi 24 de autobuze electrice, dacă se va încheia cu succes o altă licitaţie organizată de MDRAP.
Compania de Transport Public Arad deţine la rândul său 135 de autobuze, conform informaţiilor de pe site-ul propriu.