Top 3 datornici la bugetul de stat
Pe primul loc se află Compania Naţională a Huilei (CNH), cu o datorie de peste 1,755 miliarde lei, din care 1,281 miliarde lei provin din dobânzi şi penalităţi de orice fel, 255,3 milioane din TVA, 158,5 milioane din impozitul pe venit iar 54,9 milioane din alte impozite şi taxe. Compania Naţională a Huilei este societate aflată în administrare specială conform Legii 137/2002.
A doua poziţie în topul restanţierilor către stat este ocupată de Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă – CFR Marfă cu datorii în valoare de 346,2 milioane lei, din care 191,4 milioane din TVA iar 144 milioane lei din dobânzi şi penalităţi, pentru această companie începându-se procedura de executare silită.
A treia poziţie în topul datornicilor este ocupată de European Food, cu o datorie de 188 milioane lei, din care 128,4 milioane din TVA, iar 55,3 milioane lei din dobânzi şi penalităţi de orice fel. Pentru această companie s-a început procedura de executare silită.