Top aplicaţii smartphone pentru elevi şi studenţi

The PhoneGeeks, divizia specializată de tehnică şi telefonie mobilă a EuroGsm, cel mai mare retailer al operatorului de telefonie mobilă Orange România,a realizat un clasament al celor mai utile aplicaţii smartphone pentru elevi şi studenţi.
Alina Stanciu - mar, 25 sept. 2012, 07:09
Top aplicaţii smartphone pentru elevi şi studenţi

Potrivit clasamentului realizat de The PhoneGeeks, printre cele mai utile aplicaţii mobile educative se numără cele dedicate ştiinţelor exacte: matematicii, fizicii sau chimiei.

Astfel, pentru a ușura învățarea matematicii, aplicaţia Mathematics Reference Formula reuneşte o serie de formule şi exemple de calcule din domenii precum algebră, geometrie, trigonometrie, matrici, variabile sau vectori.

Pentru cei care doresc realizarea de exerciţii direct pe telefonul mobil, The Phone Geeks recomandă aplicaţia Math Workout, care permite efectuarea de operaţii aritmetice, corectura acestora, dar şi realizarea de grafice despre progresul înregistrat de utilizator într-o anumită perioadă de timp.

Pentru cei ce au nevoie de o aplicaţie doar pentru efectuarea de calcule, se pot utiliza aplicaţii specifice precum Math Algebra Solver Calculator sau Calc and Graph, care pot realiza calcule cu până la 3 variabile. „Aplicaţiile mobile care includ atât partea de exerciţii, cât şi cea de corectură, sunt poate cele mai utile pentru exersarea operaţiunilor matematice la orice nivel de dificultate. Utilizatorii au la dispoziţie o serie de instrumente prin care pot rezolva exerciţii şi pot identifica atât greşelile realizate, cât şi metodele corecte de rezolvare, ceea ce asigură un nivel autodidact ridicat”, a explicat Andu Subțirică – The PhoneGeeks.

În domeniul fizicii şi chimiei, The PhoneGeeks recomandă aplicaţiile Physics Cheat Sheets şi Chemistry Cheat Sheets, care includ explicaţii despre fenomele fizice şi reacţiile chimice, o serie de formule de calcul şi exemple de exerciţii. Tot în domeniul chimiei, o altă aplicaţie utilă este Elements – Periodic Table, care prezintă tabelul periodic al lui Mendeleev.

În plus faţă de aplicaţiile dedicate ştiinţelor exacte, elevii şi studenţii pot găsi utile şi aplicaţiile generaliste, de tip enciclopedii, precum Wolfram Alpha sau Mobile Wikipedia, care prezintă informaţii foarte bine structurate din diferite domenii, precum geografie, istorie, muzică, artă etc. Există și aplicaţii mobile în limba română dedicate unei singure materii școlare, precum Geografie sau jocul interactiv Istoria Românilor.

O altă categorie de aplicaţii educative sunt cele dedicate studiului limbilor străine, cum ar fi English Grammar sau French Grammar, precum şi aplicaţia pentru traduceri Google Translate. Tot în domeniul lingvistic, elevii mai pot folosi dicţionare explicative ale limbii române, ca de exemplu aplicaţia Dex pentru Android.

Aplicaţiile pentru editarea, prelucrarea şi transferul documentelor pot fi de asemenea utile elevilor şi studenţilor, în acest sens, recomandarea celor de la The PhoneGeeks fiind Camscanner, pentru scanarea lecţiilor sau cursurilor, Kingsoft Office, pentru editarea documentelor sau Dropbox, pentru transferul acestora. Nu în ultimul rând, consultanţii EuroGsm recomandă aplicaţiile mobile pentru organizarea activităţilor şcolare şi orarelor, precum School Assistant sau Any.Do. „Aplicaţiile cu caracter educativ nu sunt încă foarte cunoscute pe plan local, deoarece smartphone urile sunt cel mai adesea asociate cu divertismentul. Însă elevii vor descoperi și vor folosi în câțiva ani pe scară largă astfel de aplicaţii practice în activitatea şcolară şi de învăţare”, a adăugat Andu Subțirică.

Te-ar mai putea interesa și
Vine FMI? Economia României crește și în 2025, dar mult sub potențial, cred analiștii ING . „Pâinea și cuțitul” rămân la BNR
Vine FMI? Economia României crește și în 2025, dar mult sub potențial, cred analiștii ING . „Pâinea și cuțitul” ...
Politica monetară și țintirea inflației, ambele atribute ale Băncii Naționale a României (BNR), vor rămâne și în 2025 în centrul atenției, consideră analiștii ING Bank, potrivit......
Guvernul american s-ar putea închide din nou. Prima dată s-a întâmplat tot în perioada Trump, între decembrie 2018 și ianuarie 2019
Guvernul american s-ar putea închide din nou. Prima dată s-a întâmplat tot în perioada Trump, între decembrie 2018 ...
Parlamentarii americani au avut la dispoziție mai puțin de două zile joi pentru a evita închiderea parțială a guvernului, ...
Zelenski condiționează transportul gazelor rusești prin Ucraina. Acesta cere ca Rusia să fie plătită după război
Zelenski condiționează transportul gazelor rusești prin Ucraina. Acesta cere ca Rusia să fie plătită după război
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a confirmat joi la Bruxelles că acordul privind tranzitul gazului rusesc prin ...
Ucraina a lovit o fabrică de produse chimice din Zona Rostov cu rachete ATACMS și Storm Shadow
Ucraina a lovit o fabrică de produse chimice din Zona Rostov cu rachete ATACMS și Storm Shadow
Un uzină de produse chimice din regiunea rusă Rostov a fost avariată joi, în urma unui nou atac ucrainean cu rachete ...