Top autostrăzi: Alpenside, Umbrărescu și Strabag au raportat cele mai mari progrese în august

06 09. 2020
autostrada1_52226400

Firma românească Alpenside s-a situat din nou pe primul loc în clasamentul constructorilor de autostrăzi, după ce luna trecută a raportat un avans de peste 10 puncte procentuale pe lotul Râșnov – Cristian al Autostrăzii Comarnic – Brașov. Astfel, acest lot este finalizat în proporție de peste 53%, conform datelor Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Pe locul doi se situează constructorul român Dorinel Umbrărescu, cu avans de șase puncte procentuale pe Centura Bacău (A7), și de 6,15 puncte pe lotul 2 al tronsonului 2 din Drumul Expres Craiova – Pitești („Autostrada Ford”).

Nou intrat în clasament, constructorul austriac Strabag a raportat un avans de șase puncte procentuale pe lotul Tg Mureș – Ungheni din Autostrada Transilvania (A3).

În top urmează austriecii de la Porr, cu un avans de aproape cinci puncte procentuale pe lotul 1 al Autostrăzii Sibiu – Pitești.

Mai departe, constructorul român Dorinel Umbrărescu a avut un progres de 2,19 puncte procentuale pe lotul 1 din tronsonul 2 al „Autostrăzii Ford”.

Constructorul turc Alsim Alarko, de asemenea nou intrat în clasament, a raportat un avans de două puncte procentuale pe lotul 2 din Autostrada de Centură București Sud (A0 Sud).

Pe restul șantierelor, progresele au fost mai mici de două puncte procentuale.