Top autostrăzi: Strabag, Astaldi și Alsim Alarko au raportat cele mai mari progrese în mai
Strabag a raportat în luna mai un salt spectaculos, de peste 10 puncte procentuale, pe lotul Târgu Mureș – Ungheni din Autostrada Transilvania (A3). Astfel, lucrările – realizate în proporție de 50% – ar putea fi terminate până la finalul anului, dacă va fi menținut acest ritm de lucru.
Pe poziția a doua s-a situat constructorul italian Astaldi, cu un avans de peste 7 puncte procentuale raportat la mega-podul de la Brăila, după mai multe luni. Astfel, lucrările la Golden Gate-ul peste Dunăre au ajuns în mai la un grad de execuție de 39%. Despre acest proiect, ministrul Transporturilor a dat asigurări că podul nu va fi muzeu, ci va fi deschis odată cu 10 kilometri de drumuri de legătură la finele anului viitor.
Turcii de la Alsim Alarko au avut la rândul lor un avans de aproape 7 puncte procentuale pe lotul 2 din Autostrada de Centură București Sud (A0 Sud). Astfel, lucrările pe acest tronson sunt realizate în proporție de 15%. Tot luna trecută, constructorul turc a raportat pentru prima dată lucrări pe lotul 1 din A0 Sud, realizând 3% din contract.
În clasament urmează grupul UMB cu un avans de peste 5 puncte procentuale pe lotul 1 din tronsonul 2 al Drumului Expres Craiova – Pitești (DX12). Informațiilor privind lotul 2 din același tronson lipsesc însă din tabelul Companiei de Drumuri. Considerând că tronsonul 2 ar fi realizat în proporție de peste 80%, există toate șansele ca cei 40 de kilometri, pe care pariază și ministrul Transporturilor, să fie inaugurați anul acesta.
Mai departe, constructorul austriac Porr a avut la rândul său un avans de peste 4 puncte procentuale pe lotul 1 din Autostrada Sibiu – Pitești(A1). Acesta a ajuns în mai la un grad de execuție de 39%.
Și italienii de la Tirrena Scavi au raportat luna trecută un progres de peste 3 puncte procentuale pe tronsonul 1 din Drumul Expres Craiova – Pitești (DX12), care a ajuns astfel la un stadiu al lucrărilor de aproape 25%.
Grecii de la Aktor au avut la rândul lor un avans de peste 2 puncte procentuale pe lotul 2 din Autostrada Sebeș – Turda (A10). Acest lot de 24 de kilometri a ajuns în luna mai la un grad de execuție de 85%. În acest ritm de lucru este greu de crezut că va fi respectată cea mai recentă promisiune a contructorului elen, și anume ca acest tronson să fie deschis circulației la toamnă.
Cu progres de 1 punct procentual, italienii de la Impresa Pizzarotti au ajuns în mai la un grad de execuție de 96% pe lotul 1 din Autostrada Sebeș – Turda (A10).
FOTO – VIDEO: Autostrada A3 Târgu Mureș – Ungheni + Drum de legătură, 25 mai 2021 (sursa: Arnold Debreczeni)