Top autostrăzi: Strabag, Umbrărescu și Tirrena Scavi au avut cele mai mari progrese în aprilie

Cele mai mari progrese la autostrăzi au fost înregistrate pe șantierele constructorilor Strabag, UMB și Tirrena Scavi de pe Autostrada Transilvania (A3), respectiv Drumul Expres Craiova - Pitești (DX12), potrivit raportărilor pe luna aprilie către Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
Anemona Andone - Dum, 09 mai 2021, 22:32
Top autostrăzi: Strabag, Umbrărescu și Tirrena Scavi au avut cele mai mari progrese în aprilie

Strabag a înregistrat un avans de 6,7 puncte procentuale pe lotul Tg Mureș – Ungheni din Autostrada Transilvania față de ultima raportare, pe luna februarie. Astfel, lucrările pe acest lot de peste 9 kilometri, cu tot cu drum de legătură, sunt realizate în proporție de aproape 40%. De altfel, ministrul Transporturilor Cătălin Drulă include acest lot în previziunile sale privind inaugurările de autostrăzi în 2021.

Constructorul român Dorinel Umbrărescu a ajuns pe tronsonul 2 al Drumului Expres Craiova – Pitești (DX12) la un stadiu al lucrărilor de peste 75%. Față de luna martie, grupul UMB a avansat cu circa 5 puncte procentuale în medie pe cele două loturi ale tronsonului ce ocolește orașele Slatina și Balș. De asemenea, cei 40 de kilometri  ai tronsonului 2 sunt programați pentru deschidere în 2021.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Tot pe „Autostrada Ford”, italienii de la Tirrena Scavi au ajuns în luna aprilie la un grad de execuție de 21,30% pe lotul 1, raportând un progres de 3,7 puncte procentuale după mai multe luni de stagnare/lipsă raportări.

progrese autostrazi aprilie 2021

 

 

 

 

 

 

Mai departe, austriecii de la Porr au avansat cu peste 2 puncte procentuale pe prima secțiune a Autostrăzii Sibiu – Pitești. Astfel, ei au realizat peste 34% din lucrările pentru primul lot intrat în construcție din cel mai important proiect rutier al României.

Turcii de la Alsim Alarko au avut la rândul lor un progres de 1,59 puncte procentuale în luna aprilie pe lotul 2 din Autostrada de Centură București Sud (A0 Sud). Astfel, primul lot din A0, pentru care s-a început construcția, a ajuns în aprilie la un grad de execuție de peste 8%. Urmează să intre în monitorizarea lunară și lotul 1 din A0 Sud, construit tot de turcii de la Alsim Alarko.

În clasament urmează grecii de la Aktor, cu un progres de 1,57 puncte procentuale pe lotul 2 din Autostrada Sebeș – Turda (A10). Lucrările pe acest lot de peste 24 de kilometri sunt realizate în proporție de 83%. Inclus de asemenea în previziunile șefului Transporturilor pentru inaugurare în 2021, lotul grecilor din A10 ar trebui finalizat chiar în vară.

La rândul lor, italienii de la Impresa Pizzarotti au avut un mic avans de 0,27 puncte procentuale pe lotul 1 din A10, ajungând la un grad de execuție de 95%. Amintim că acest lot a fost deschis parțial circulației în decembrie anul trecut. „Deschiderea traficului pe toată lungimea sectorului de autostradă va avea loc doar după finalizarea lucrărilor și pe lotul 2, deoarece descărcarea traficului este posibilă doar prin nodul Alba Iulia Nord de la km 15+500”, explică reprezentanții CNAIR.

 

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul ungar anunță că va crește cu 40% salariul minim în următorii trei ani
Guvernul ungar anunță că va crește cu 40% salariul minim în următorii trei ani
Ungaria a anunţat că va majora cu 40% salariul minim în următorii trei ani, o decizie care ar urma să susţină redresarea economiei, dar, spun criticii, ar putea alimenta inflaţia, transmite......
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont de la FEPER. Cât a dat pe el
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont de la FEPER. Cât a dat pe el
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont din Predeal. Hotelul a fost scos la licitație din ...
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Conducerea Exim Banca Românească va fi asigurată, în următorii patru ani, de Traian Halalai în calitate de preşedinte ...
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde de lei
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde ...
Activele nete ale celor 247 de fonduri deschise şi închise, locale şi străine, din România au crescut în luna octombrie, ...