România conduce în topul celor mai profitabile companii din Europa de Sud Est. Din primele zece firme, cinci sunt româneşti, patru din energie

Hidroelectrica nu mai este cea mai profitabilă companie din Europa de Sud Est, fiind detronată de o firmă sârbă - compania petrochimică naţională din ţara vecină, însă în clasamentul celor mai profitabile 10 companii din zonă, cinci sunt din România. Interesant este că, anul trecut, grupul Rompetrol a vrut să cumpere compania sârbă.
Mihai Nicuţ - mie, 10 oct. 2018, 08:33
România conduce în topul celor mai profitabile companii din Europa de Sud Est. Din primele zece firme, cinci sunt româneşti, patru din energie

Clasamentul, publicat anual de SeeNews, include companiile din România, Bulgaria, Serbia, Croaţia, Slovenia, Bosnia,Albania, Moldova, Muntenegru şi Macedonia. Profitabilitatea a fost determinată ca  raport procentual între profitul net şi venituri, raportate pentru anul 2017. Clasamentul este dominat copios de companii din România şi din Serbia. Noi avem cinci în top zece, sârbii patru şi clasamentul este completat de o firmă din Croaţia. De menţionat este şi faptul că primele trei cele mai profitabile companii sunt de stat.

Iată clasamentul:

10. Dedeman (România). Retailerul român a înregistrat o profitabilitate de 13,8%, în creştere uşoară faţă de anul precedent, potrivit SeeNews. Veniturile au fost de 1,38 miliarde de euro, iar profitul de aproape 191 de milioane.

9. Tigar Tyres (Serbia). Producătorul de anvelope sârb este creditat cu o rată de profitului de 14,28%, în scădere uşoară faţă de anul precedent, calculată la venituri de 611 milioane de lei şi profit de 87 de milioane.

8. OMV Petrom (România). Singurul producător de petrol şi gaze din zona Europei de Sud Est a avut o rată a profitului de 14,6%, de peste două ori mai mare faţă de anul precedent. Veniturile au fost de 3,53 miliarde de euro, profitul de 515 milioane de euro, de două ori şi jumătate peste cel din 2016. Datele nu cuprind şi sectorul de downstream, unde vorbim despre OMV Petrom Marketing.

7. Telekom Srbiija (Serbia). Operatorul telecom din Serbia, deţinut majoritar de o firmă locală dar cu Telecom Italia şi OTE în acţionariat, este creditată cu o rată a profitului de 15,5%, în scădere faţă de anul precedent. Compania a avut venituri de 794 şi profit de 123 de milioane de lei.

6. HEP-Operator Distribucijskog Sustava (Croaţia) este parte a companiei naţionale de electricitate din Croaţia şi singura companie din această ţară aflată în acest top. Este creditată cu o profitabilitate de 15,7%, cu peste cinci puncte procentuale mai mult decât în 2016, pe fondul unor venituri de 575 de milioane de euro şi al unui profit de 90 de milioane.

5. JP SrbijaGas (Serbia). Compania naţională de furnizare a gazelor din Serbia a avut o rată a profitului de 18,6%, de peste şase ori mai mare decât în anul precedent, calculată la venituri de 760 de milioane de euro şi profit de 141 de milioane.

4. Continental Automotive Products SRL (România). Parte a grupului Continental, companie care operează mai multe fabric în România este creditată de SeeNews cu o rată a profilului de 21,8%, în scădere cu patru puncte procentuale faţă de valoarea din 2016. Veniturile din 2017 au fost de 687 de milioane de euro, iar profitul net de aproape 150.

3. Romgaz (România). Unul dintre cei doi producători de gaze natural din România, deţinut de stat, a avut în 2017 o rată a profitului de 37%, în creştere cu aproape 12 puncte faţă de nivelul din 2016. Anul trecut, Romgaz a avut venituri de 1,07 miliarde de euro şi un profit de 398 de milioane.

2. Hidroelectrica (România). Cel mai mare producător de energie electrică din România, controlat de stat,  coboară o poziţie în clasamentul profitabilităţii companiilor din zona noastră. Asta chiar dacă profitabilitatea companiei româneşti s-a îmbunătăţit semnificativ în 2017, crescând de la 36% la 41%. Anul trecut, compania a raportat venituri de 712 milioane de euro şi un profit net de 291 milioane de euro.

1. HIP Petrohemija (Serbia). Este cea mai profitabilă companie din zona Europei de Sud Est. HIP Petrohemija este cea mai mare companie petrochimică din Serbia, produce în special polietilenă de joasă şi înaltă densitate şi are fabrici în Pancevo şi alte două oraşe din Serbia. Este deţinută în proporţie de circa 55% de statul sârb, şi are o capacitate de producţie de 700.000 de tone pe an. În 2017, a avut o rată de rentabilitate de 53,8%, aferentă unui profit de 342 de milioane de euro realizat la venituri de 636 de milioane de euro. HIP Petrohemija este abia pe locul 77 în rândul companiilor din zonă, ca mărime, sub toate celelalte companii româneşti din top. Interesant pentru publicul din România este că grupul Rompetrol a avut, anul trecut, o tentativă de a cumpăra pachetul majoritar de acţiuni, scos la vânzare de statul sârb, la concurenţă cu Gazprom, dar nu au mai apărut informaţii pe acest subiect.

Detalii, in linkul de mai jos:

Rompetrol, pe cale să piardă a doua oară în Serbia, în faţa ruşilor. După NIS, Gazprom pune mâna şi pe cea mai mare companie petrochimică

Te-ar mai putea interesa și
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Retailerul alimentar Mega Image, parte a grupului olandezo-belgian Ahold Delhaize, a continuat anul trecut investițiile în energia verde. La finalul anului trecut avea 43 de centrale fotovoltaice......
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) şi-a dat acordul pentru proiectul privind modernizarea şi eficientizarea ...
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Preşedinta USR, Elena Lasconi, a declarat că la consultările la Cotroceni i-a comunicat preşedintelui Klaus Iohannis ...
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților celor două camere se va putea face și guvernul
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților ...
Preşedintele Klaus Iohannis a făcut declarații după consultările pe care le-a avut la Palatul Cotroceni cu partidele ...