Top constructori autostrăzi: Ozaltin, UMB și Dimex 2000 au avut cele mai mari progrese în august

Turcii de la Ozaltin ocupă în august primul loc în topul constructorilor de șosele de mare viteză din România, cu lucrări la "Autostrada Ford Otosan". Grupul UMB și Dimex 2000 sunt următorii clasați, cu lucrări la A7, A3 și Drum Expres Turda - Tureni.
Anemona Andone - Dum, 13 oct. 2024, 21:47
Top constructori autostrăzi: Ozaltin, UMB și Dimex 2000 au avut cele mai mari progrese în august

Schimbări în vârful topului

Asocierea condusă de firma din Turcia Ozaltin revine pe primul loc în topul constructorilor de autostrăzi în luna august, după ce în iulie fusese detronată. În ultima lună din vară a raportat cel mai mare progres de pe șantierele de autostradă și drum expres din România, de peste 11 puncte procentuale. Astfel, stadiul lucrărilor rămase de executat pe tronsonul 1 al Drumului Expres Craiova – Pitești (DEx12) a depășit 68%, conform datelor actualizate marți pe harta CESTRIN.

top constructori

Mai departe, UMB a avut un proges de peste 9 puncte procentuale la „Cocoașa de la Focșani”. Realizat în proporție de două treimi, lotul 4 Mândrești Munteni – Focșani Nord al A7 Buzău – Focșani este în cărți pentru darea în trafic în 2024.

Topul continuă tot cu UMB, care a avut un avans de 8,75 puncte procentuale pe lotul Zimbor – Poarta Sălajului din Autostrada Transilvania (A3). Stadiul lucrărilor la acest lot se apropie de 60%.

Grupul controlat de Dorinel Umbrărescu ocupă și următoarea poziție, cu un progres de 8 puncte procentuale pe lotul 2 Vadu Pașii – Râmnicu Sărat al A7 Buzău – Focșani. Aici, lucrările au ajuns la un grad de execuție de 57%.

Tot un avans de 8 puncte procentuale a raportat și constructorul bistrițean Dimex 2000, la Drumul Expres Turda – Tureni. Noua șosea de legătua la A3 din Cluj este realizată în proporție de 53%.

Pe următoarea poziție se află asocierea Pizzarotti – Retter, cu un avans de 7,77 puncte procentuale la lotul 1 Dumbrava – Mizil al A7 Ploiești – Buzău. Executat în proporție de 85%, și acest lot este programat pentru inaugurare în 2024.

UMB revine cu un avans de 7,57 puncte proncetuale la lotul 3 Râmnicu Sărat – Mândrești Munteni al A7 Buzău – Focșani. Realizat în proporție de peste 53%, și acest lot ar urma să fie dat în trafic până la finalul anului.

Același constructor se situează și pe următorul loc, după ce a progresat cu 7 puncte procentuale pe lotul Răcăciuni – Bacău al A7 Focșani – Bacău, realizat 19%.

Tot cu 7 puncte procentuale a avansat UMB și pe lotul 1 Buzău – Vadu Pașii al A7 Buzău – Focșani. Lotul cu mega-podul peste râul Buzău a ajuns la un stadiu al lucrărilor de 55%.

În top urmează constructorul din Turcia Nurol, cu un progres de 6 puncte procentuale pe lotul vecin, respectiv lotul 3 Pietroasele – Buzău din A7 Ploiești – Buzău.

Din nou, UMB apare în top cu un avans de 5,5 puncte procentuale pe tronsonul 4 din Drumul Expres Craiova – Pitești (DEx12), realizat în proporție de peste 70%.

Și următorul loc revine tot UMB, cu un progres de 3,95 puncte procentuale la lotul 4 Nord din Autostrada Bucureștiului (A0), executat aproape 22%.

Topul continuă cu Porr Construct, care a avansat cu 3,88 puncte procentuale la secțiunea 4 Tigveni – Curtea de Argeș din A1 Sibiu – Pitești. Lucrările care includ și primul tunel veritabil de autostradă din România sunt realizate în proporție de peste 48%.

Rămânem pe A1 Sibiu – Pitești, unde WeBuild a avut un progres de 3,61 puncte procentuale la secțiunea 5 Pitești – Curtea de Argeș, realizată în proporție de aproape 80%.

În continuarea topului, asocierea Coni – Trace a raportat un avans de 3,4 puncte procentuale pe lotul 2 Mizil – Pietroasele al A7 Ploiești – Buzău. Astfel, primul lot intrat în execuție din A7, finanțată prin PNRR, a depășit pragul de execuție de 90%.

Tot cu 3,4 puncte procentuale a progresat și UMB pe lotul 1 Săucești – Trifești al A7 Bacău – Pașcani.

Mai departe, UMB a avut un avans de 3 puncte procentuale pe lotul 2 Domnești Târg – Răcăciuni al A7 Focșani – Bacău.

Un progres de 3 puncte procentuale a fost raportat și pe lotul 3 al A0 Nord, contractat cu chinezii de la CCECC și unde lucrează subcontractorul român Baxcom.

Pe restul șantierelor monitorizate, progresele au fost mai mici de 3 puncte procentuale, fie nu au fost raportate.

Te-ar mai putea interesa și
„Autostrada Litoralului”: 11 oferte au fost depuse pentru construirea Alternativei Techirghiol. Va include pod peste canalul Dunăre – Marea Neagră
„Autostrada Litoralului”: 11 oferte au fost depuse pentru construirea Alternativei Techirghiol. Va include pod ...
Contractul pentru construcția Alternativei Techirghiol (30,59 km) are 11 oferte, anunță marți Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere......
Premieră: Romgaz scoate la licitație construcția primului său parc fotovoltaic. Va fi amplasat în Ardeal și va funcționa în regim dual
Premieră: Romgaz scoate la licitație construcția primului său parc fotovoltaic. Va fi amplasat în Ardeal și va funcționa ...
Romgaz, primul producător de gaze din România, controlat de stat, a scos la licitație lucrările de construcție la primul ...
Compania ungară MOL a depus ofertă să cumpere rafinăria Lukoil din Bulgaria
Compania ungară MOL a depus ofertă să cumpere rafinăria Lukoil din Bulgaria
Compania maghiară de petrol și gaze MOL și-a exprimat oficial interesul pentru achiziționarea rafinăriei Lukoil de la ...
Drum de mare viteză București – Giurgiu: Pistă olimpică de canotaj va fi construită în locul gropilor de împrumut – CNIR
Drum de mare viteză București – Giurgiu: Pistă olimpică de canotaj va fi construită în locul gropilor de împrumut ...
Compania Națională de Investiții Rutiere a inițiat un parteneriat cu Federația Română de Canotaj în vederea realizării ...