Top constructori autostrăzi: Umbrărescu, Alarko și WeBuild au avut cele mai mari progrese în iulie

Constructorul român Dorinel Umbrărescu a înregistrat în luna iulie cel mai mare progres de pe șantierele de infrastructură rutieră, cu lucrările de pe tronsonul 3 al Drumului Expres Craiova - Pitești (DEx12). În top urmează turcii de la Alarko, cu lotul 2 Vidra - Bragadiru din Autostrada Bucureștiului (A0) și italienii de la WeBuild, cu mega-podul de la Brăila.
Anemona Andone - J, 01 sept. 2022, 23:16
Top constructori autostrăzi: Umbrărescu, Alarko și WeBuild au avut cele mai mari progrese în iulie

Locul 1 în topul constructorilor de șosele de mare viteză este adjudecat pe luna iulie de grupul UMB. Firmele lui Umbrărescu au raportat un avans de 8 puncte procentuale pe tronsonul 3 al DEx12 Craiova – Pitești, care a ajuns astfel la un stadiu de 36%, potrivit datelor de pe site-ul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

progrese autostrazi iulie 2022

 

 

 

 

 

 

Pe a doua poziție se situează turcii de la Alsim Alarko, cu un progres de 4,68 puncte procentuale pe lotul 2 din Autostrada de Centură București Sud (A0 Sud). Gradul de execuție pe tronsonul dintre Vidra și Bragadiru a crescut la 63%.

Podiumul este completat de italienii de la WeBuild, cu un avans de 4,34 puncte procentuale la mega-podul de la Brăila, ce ar urma să fie inaugurat chiar anul acesta, conform estimărilor oficiale. Stadiul lucrărilor la acest proiect a ajuns la 76,37%.

În clasament urmează austriecii de la Porr, care au ajuns după o creștere de 4,27 puncte procentuale la un grad de execuție de peste 78% pe lotul 1 din Autostrada Sibiu – Pitești. Și prima secțiune (13 km) din cel mai important proiect rutier al României urmează să fie inaugurată la finalul anului, potrivit prognozelor oficiale.

Mai departe, grecii de la Aktor au raportat un progres de 3,41 puncte procentuale pe lotul 3 al A0 Sud. Astfel, tronsonul cuprins între Bragadiru și Joița este realizat în proporție de peste 13%.

Turcii de la Alarko revin în top, cu un avans de 2,21 puncte procentuale și pe lotul 1 din A0 Sud. Lucrările pe acest tronson dintre Glina și Vidra au un grad de execuție de 45%.

Italienii de la WeBuild au marcat la rândul lor un progres de 1,20 puncte procentuale pe lotul 5 Pitești – Curtea de Argeș din Autostrada Sibiu – Pitești. Lucrările pe această secțiune au depășit stadiul fizic de 13%.

Și italienii de la Tirrena Scavi au înregistrat un avans de peste 1 punct procentual pe lotul 1 al DEx12 Craiova – Pitești. Aici, lucrările sunt realizate în proporție de peste 52%.

Pe șantierele Nurol și UMB din Autostrada Transilvania (A3) și Drumul Expres Brăila – Galați, datele nu au fost actualizate.

În clasament urmează să fie incluse noi șantiere, pe măsură ce vor fi raportate progresele pe site-ul CNAIR.

 

FOTO – VIDEO: Drum Expres Craiova – Pitești, tronson 3 (sursa: YouTube Marius Pătrulescu)

Te-ar mai putea interesa și
Planuri ambițioase pentru Digi în Spania: 10.000 de angajați până la finele anului și 2 miliarde de euro investiți până în 2030
Planuri ambițioase pentru Digi în Spania: 10.000 de angajați până la finele anului și 2 miliarde de euro investiți ...
Digi își accelerează planurile de expansiune din Spania și vrea să dubleze dimensiunea rețelei proprii de fibră optică și de telefonie mobilă în următorii ani, a declarat Marius Varzaru,......
USR ia patru ministere în noul Guvern. Comitetul politic a validat decizia de intrare la guvernare și cele patru propuneri de miniștri (Video)
USR ia patru ministere în noul Guvern. Comitetul politic a validat decizia de intrare la guvernare și cele patru propuneri ...
Comitetul Politic al Uniunii Salvaţi România a votat sâmbătă cu privire la intrarea la guvernare în coaliţia proeuropeană ...
Autostrada Bucureștiului A0: Lotul 3 Sud va fi dat în trafic pe 30 iunie, plus/minus maximum două zile – oficial Transporturi
Autostrada Bucureștiului A0: Lotul 3 Sud va fi dat în trafic pe 30 iunie, plus/minus maximum două zile – oficial ...
Secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu, cel care a promis că va merge zilnici pe lotul 3 Sud al A0, ...
MAE: 15 cetățeni români și membri ai famililor acestora au fost evacuați din Iran și au ajuns în România
MAE: 15 cetățeni români și membri ai famililor acestora au fost evacuați din Iran și au ajuns în România
Cincisprezece cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Iran, anunţă sâmbătă Ministerul ...