Top constructori autostrăzi: Umbrărescu, Nurol și Porr au avut cele mai mari progrese în octombrie
Grupul UMB a avut în octombrie cele mai mari progrese de pe șantierele de autostrăzi și drumuri expres. Mai exact, firmele lui Dorinel Umbrărescu au raportat un avans de 9,10 puncte procentuale pe lotul Zimbor – Poarta Sălajului din Autostrada Transilvania (A3). Astfel, lucrările pe cei 12,24 kilometri sunt realizate în proporție de peste 21%, conform datelor actualizate ale Companiei de Drumuri.
Mai departe, tot grupul UMB a înregistrat un progres de 9 puncte procentuale pe lotul 2 din Autostrada de Centură București Nord (A0 Nord). Constructorul român a ajuns aici la un stadiu fizic al lucrărilor de 17%.
Progres semnificativ, de peste 7 puncte procentuale, au avut și turcii de la Nurol pe lotul Nușfalău – Suplacu de Barcău din Autostrada Transilvania (A3). Gradul de execuție a lucrărilor pe cei 13,55 de kilometri ai A3 a ajuns la 60%.
Firmele lui Umbrărescu continuă clasamentul, cu un prim avans de 5 puncte procentuale pe tronsonul 4 al Drumului Expres Craiova – Pitești (DEx12).
Tot grupul UMB ocupă și următorul loc, cu cu un progres de 4 puncte procentuale pe tronsonul 3 al DEx12. Constructorul român a executat 53% din lucrările aferente acestui tronson.
În clasament urmează constructorul austriac Porr, cu un progres de 3,90 puncte procentuale pe secțiunea 1 Sibiu – Boița a Autostrăzii Sibiu – Pitești (A1). Lotul de circa 12 kilometri de autostradă este realizat în proporție de peste 90% și este programat pentru inaugurare anul acesta.
Tot pe Autostrada Sibiu – Pitești (A1), italienii de la WeBuild au raportat un avans de 3,5 puncte procentuale pe secțiunea 5 Curtea de Argeș – Pitești. Lucrările la cei 30,35 de kilometri de autostradă au depășit stadiul de 23%.
Din nou, grupul UMB continuă topul constructorilor de autostrăzi cu un progres de 3,2 puncte procentuale pe tronsonul Nădășelu – Mihăiești – Zimbor din Autostrada Transilvania (A3). Constructorul român a realizat peste 43% din lucrările aferente secțiunii de 30,06 kilometri din A3.
Următoarea poziție din clasamentul constructorilor de autostrăzi este ocupată de turcii de la Alsim Alarko, cu un progres de 1,85 procentuale pe lotul 2 din Autostrada de Centură București Sud (A0 Sud). Stadiul fizic al lucrărilor pe acest lot a ajuns în octombrie la peste 68%.
Constructorul italian WeBuild reapare pe următorul loc, cu un progres de 1,74 puncte procentuale la mega – podul de la Brăila. Proiectul Golden Gate-ului peste Dunăre, ce ar trebui inaugurat anul acesta, a ajuns în octombrie la un grad de execuție de peste 82%.
Clasamentul continuă cu Strabag, ce a marcat un avans de 0,7 puncte procentuale la drumul de legătura Centura Oradea – A3. În circa trei luni de la începerea oficială a lucrărilor, constructorul austriac a realizat peste o treime din lucrări.
În final, italienii de la Tirrena Scavi au înregistrat un progres de 0,24 puncte procentuale pe tronsonul 1 al Drumului Expres Craiova – Pitești (DEx12), depășind pragul de 55% la stadiul lucrărilor.
Pe restul șantierelor monitorizate, fie nu au fost înregistrate, fie nu au raportate oficial progresele.
FOTO – VIDEO: Autostrada Transilvania, lotul Zimbor – Poarta Sălajului (Sursa: YouTube Cristian Marius Man)