Top constructori autostrăzi: Umbrărescu, WeBuild și Alarko au avut cele mai mari progrese în iunie

19 07. 2022
pod braila pistol

Firmele lui Dorinel Umbrărescu se situează pe primul loc în topul constructorilor de autostrăzi, după ce luna trecută au raportat un progres de peste 10 puncte procentuale pe secțiunea Nădășelu – Zimbor din Autostrada Transilvania (A3). Lucrările pe acest tronson sunt realizate în proporție de peste 34%, conform datelor de pe harta interactivă a CESTRIN. După o „absență nemotivată” de o săptămână, muncitorii UMB au revenit luni pe șantier, conform reprezentanților Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Cel mai mare constructor român de autostrăzi fusese nemulțumit de neajustarea prețurilor în contracte, în contextul scumpirilor din ultima perioadă. Guvernul a adoptat săptămâna trecută însă un proiect inițiat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) pentru reglementarea situației.

Grupul UMB a înregistrat un avans semnificativ, de 8 puncte procentuale, și pe Drumul Expres Brăila – Galați (11 km). Desfășurarea de forțe de pe acest șantier a dus la un stadiu al lucrărilor de 30%.

 

 

 

 

 

 

Asocierea italo – niponă WeBuild – IHI Infrastructure a raportat la rândul său un progres de aproape 9 puncte procentuale la mega – podul de la Brăila. Proiectul Golden Gate-ului peste Dunăre, care ar trebui inaugurat la finalul acestui an, este realizat în proporție de peste 72%.

Mai departe, turcii de la Alsim Alarko au avut un avans de circa 6 puncte procentuale pe lotul 1 din Autostrada de Centură București Sud (A0 Sud). Lucrările pe acest sector de 17 kilometri din A0 au ajuns la un grad de execuție de aproape 43%.

Tot un progres de 6 puncte procentuale a raportat și grupul UMB pe tronsonul 3 al Drumului Expres Craiova – Pitești. Stadiul lucrărilor pe acest șantier din DEx12 a ajuns la 28%.

Un avans de aproape 6 puncte procentuale au înregistrat și austriecii de la Porr pe secțiunea Sibiu – Boița din cel mai important proiect rutier al țării. Lucrările pe primul lot din Autostrada Sibiu – Pitești (A1) sunt realizate în proporție de 74%.

Progres semnificativ, de 5,6 puncte procentuale, au înregistrat și turcii de la Nurol pe lotul Nușfalău – Suplacu de Barcău din Autostrada Transilvania (A3). Constructorul îndemnat de ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu să accelereze ritmul pentru recuperarea întârzierilor a realizat astfel peste o treime din lucrări.

Mai departe, italienii de la Tirrena Scavi au avut un avans de peste 5 puncte procentuale pe tronsonul 1 al Drumului Expres Craiova – Pitești (DEx12), ajungând la un stadiu fizic de peste 51%.

Grupul UMB revine în top cu un progres de 2,72 puncte procentuale pe lotul 2 al tronsonului 2 din DEx12, programat pentru deschidere în această lună.

În continuare urmează italienii de la WeBuild, cu avans de 2,7 puncte procentuale pe secțiunea 5 Curtea de Argeș – Pitești din cel mai important proiect rutier al țării. Lucrările pe acest lot al Autostrăzii Sibiu – Pitești (A1) sunt realizate în proporție de aproape 12%.

Clasamentul continuă cu turcii de la Alsim Alarko, care au avut un progres de 2,61 puncte procentuale pe lotul 2 Vidra – Bagradiru din Autostrada Bucureștiului (A0). Au ajuns astfel la un stadiu fizic de peste 58%.

În final, grecii de la Aktor au avut la rândul lor un avans de 1,75 puncte procentuale pe lotul 3 Bragadiru – Joița al A0, ajungând la un grad de execuție de aproape 10%.

FOTO: Podul suspendat de la Brăila (sursa: Facebook Cristian Pistol, director general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere – CNAIR).