Top constructori cale ferată: Arcada, Aktor și Porr au avut cele mai mari progrese în iulie
Clasamentul constructorilor de cale ferată este dominat în iulie de compania românească Arcada, cu avans de peste 10 puncte procentuale pe contractul de lucrări în stațiile CF Fetești și Ciulnița, de pe linia de cale ferată București – Constanța. Stadiul fizic a ajuns după avansul semnificativ de luna trecută la 14%, potrivit datelor CFR Infrastructură.
Topul continuă cu asocierea Railworks condusă de grecii de la Aktor, care a raportat un progres de 1,47 puncte procentuale la lucrările de modernizare a lotului Ilteu – Gurasada (22,34 km). Astfel, gradul de execuție pe acest contract se apropie de 65%.
Podiumul este completat de constructorul austriac Porr, cu un avans de 1,14 puncte procentuale la lucrările pentru redeschiderea circulației pe podul de la Grădiștea, pe linia de cale ferată București – Giurgiu. După progresul mai mic față de cel cu care ne-a obișnuit, Porr Construct a ajuns la un stadiu fizic de aproape 77% pe acest contract.
Mai departe, urmează asocierea condusă de spaniolii de la FCC, cu un progres de 1 punct procentual pe lotul Gurasada – Simeria (40,88 km). Lucrările de modernizare pe acest lot sunt realizate în proporție de 77,50%, conform datelor CFR Infrastructură pe luna iulie.
Pe restul șantierelor, progresele au fost mai mici de 1 punct procentual, în plin sezon al construcțiilor. Nu este clar dacă avansul mic de pe majoritatea șantierelor feroviare este doar din cauza constructorilor, sau și a beneficiarului lucrărilor. Spre comparație, pe majoritatea șantierelor de autostrăzi, ritmul de construit este mai alert.