Top progrese pe calea ferată: Porr Construct, din nou pe primul loc cu lucrările la Podul Grădiștea
Sucursala companiei austriece Porr a raportat în iunie 2022 cel mai mare progres de pe șantierele de infrastructură feroviară din România, de 3,55 puncte procentuale, la Podul Grădiștea, peste Argeș. Stadiul fizic a ajuns luna trecută la peste 23% pe șantierul lucrărilor ce au ca scop redeschiderea circulației pe linia București – Giurgiu, între Vidra și Comana. Termenul pentru finalizarea lucrărilor este iulie 2023.
În clasament urmează asocierea FCC – WeBuild – Contratas, cu un avans de 1,94 puncte procentuale pe lotul Gurasada – Simeria. Realizate în proporție de 63%, lucrările de reabilitare a tronsonului de aproape 41 de kilometri de cale ferată ar trebui finalizate până în septembrie 2023, conform datelor CFR Infrastructură.
Podiumul este completat de asocierea WeBuild – FCC – Salcef – Thales, cu un progres de 0,85 puncte procentuale pe lotul cuprins între km 614 și Bârzava. Lucrările pe tronsonul de aproape 42 de kilometri, realizate în proporție de 72%, ar trebui finalizate până în martie 2023.
Mai departe, asocierea Aktor – Alstom – Arcada, a raportat un avand de 0,35 puncte procentuale pe lotul Ilteu – Gurasada. Realizate în proporție de aproape 53%, și lucrările pe acest tronson de circa 22 de kilometri ar trebui terminate până în decembrie 2023.
Aceeași asociere a înregistrat luna trecută un progres de 0,3 puncte procentuale pe lotul Apața – Cața. Lucrările pe acest tronson de 28 de kilometri se aproprie de pragul de execuție de 10% și ar trebui finalizate până în noiembrie 2024. Pe subsecțiunile Brașov – Apața și Cața – Sighișoara nu a fost raportat niciun progres.
Un avans de 0,2 puncte procentuale a fost consemnat pe lotul Bârzava – Ilteu, de către asocierea WeBuild – FCC – Salcef – Thales. Cel mai avansat șantier din cele monitorizate, cu un grad de execuție de peste 76%, ar trebui închis în martie anul viitor.