Topul averilor maneliştilor
Compozitor, producător şi impresar de manelişti, Dan Bursuc a adunat aproape 1,5 milioane de euro. Are propria casă de discuri, o orchestră de lăutari îi poartă numele şi este unul dintre cei mai mari promotori ai manelelor.
Locul doi în top este ocupat de Florin Salam. Pe numele adevărat Florin Stoian, acesta este vicepreședinte al Asociaţiei Artiştilor, Muzicanţilor şi Lăutarilor Romi din România. Din 2002, de când s-a apucat serios de cântat, nunţile şi botezurile i-au umplut buzunarele cu 1,3 milioane de euro.
Nicolae Linguraru, alias Guţă, autoproclamat regele manelelor, este pe locul trei în topul cântăreţilor cu bani. Averea lui de 1,2 milioane de euro a investit-o în aur, vile şi maşini. Mai exact: trei kilograme de bijuterii, două apartamente în centrul Bucureștiului, o vilă în Bucureştii Noi şi alte trei în Petroşani, 13 Dacii, mai multe Mercedesuri şi un BMW Seria 5.
Pe ultimul loc în clasamentul milionarilor din manele se află Adrian Copilul Minune. Averea acestuia a fost estimată la 1,1 milioane de euro. Lui Minune, banii i-au adus însă şi bătăi de cap. În luna aprilie, Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Fiscul cu privire la faptul că manelistul nu a plătit impozite pentru câteva sute de mii de euro.