Topul câştigurilor la bursă. Cele mai mari sunt ale companiilor mici

09 04. 2013
dividend_22831200

Un câştig de 16% pe primele 96 de zile ale anului (potrivit comparaţiei dintre preţurile din 9 aprilie, la prânz,  şi cele din ultima zi de tranzacţii a anului trecut) se transformă într-un randament anualizat de 76%, de aproape 14 ori mai mare decât dobânda medie la depozitele bancare pe un an.

Acţiunile Antibiotice Iaşi (ATB) au crescut cu 20%. Compania exportă în toată lumea şi, cel mai important, pe extrem de pretenţioasa piaţă americană, dar nu este prea lichidă la Bursa din Bucureşti. Adică nu se găseşte şi nici nu se vinde uşor, nici  la preţul de piaţă.

 

Surprizele

Acţiunile puţin lichide, ale companiilor mici şi mijlocii produc de obicei recordurile. Totuşi, mereu surprinde apariţia în top a uneia sau a alteia.

Acţiunile fabricii de cărămizi Cemacon Zalău (CEON) au fost cele mai mari câştigătoare la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), în primele trei luni ale anului. În 9 aprilie, acţiunea CEON este de aproape de două ori mai scumpă decât în 28 decembrie (+95%).

COMCM Constanţa (CMCM, +67%), producătorul de materiale de construcţii Prefab Bucureşti (PREH, 65%) şi alte acţiuni fanuiliare doar cunoscătorilor Bursei îşi măsoară aprecierile în zeci de procente (v. Tabelul).

Primele 11 acţiuni din topul câştigurilor la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) sunt, în general acţiuni puţin lichide (greu de găsit la cumpărare şi greu de vândut la preţuri convenabile).

Rompetrol Rafinare (RRC, +51%) nu mai este demult o vedetă la BVB. Este mult mai puţin căutată decât acţiunea Electroargeş Curtea de Argeş (ELGS, +61%), o revelaţie la BVB, exportatoare de aspiratoare în Germania şi de incubatoare de ouă, ici şi colo.

Banca Comercială Carpatica (BCC, +26%) are şanse tot mai mari să devină o vedetă, fiind una dintre cele numai trei bănci cotate la BVB.

Dintre surprize mai pot fi remarcate producătorul de ambalaje de sticlă Stirom Bucureşti (STIB, +31%), producătorul de contoare Contor Grup Arad (CGC, +39%), care iese cu succes din insolvenţă şi singura firmă de brokeraj listată, SSIF Broker Cluj Napoca (BRK, +14%).

 

În fine, vedetele

Banca Transilvania (TLV, 12%) are acţiuni mult mai căutate şi mai celebre au avut performanţe mai mici, dar încă incomparabil mai bune decât dobânzile bancare. Randamentele lor anualizate sunt de aproape 54%. Sigur că nu există astfel de dobânzi pe piaţa legală.

Cea mai mare bancă de la Bursă (şi a doua din România),  BRD cu o creşteer de 2% în primele 96 de zile ale anului, dezamăgeşte.

Nici societăţile de investiţii financiare (SIF) nu au performanţe impresionante. Doar acţiunile SIF Muntenia (SIF4) au reuşit o creştere de peste 10%, în vreme ce celelalte abia au depăşit, sau nu,  cotaţia din 28 decembrie, cu care le comparăm.

În 9 aprilie, însă, investitorii interesaţi de SIF-uri cam ieşiseră deja din cursă şi, cel mult preferau, eventual să vândă, şi să răscumpere mai ieftin, ca să aibă un randmanet de divinde mai bun.
În fine, acţiunile OMV Petrom au reuşit o creştere de 7%.