Topul celor mai bune dobânzi la depozitele bancare constituite la primele 10 bănci din România

17 09. 2024
bani 200 lei 56467456

Cele două ședințe ale Consiliului de Administrație al BNR pe probleme de politică monetară în care ar putea fi redusă rata dobânzii cheie vor avea loc pe 4 octombrie 2024, respectiv pe 8 noiembrie 2024. După una dintre aceste date trendul dobânzilor la depozite, poate și la credite, va fi unul de scădere.

La o inflație de 5,1% în luna august, dobânzile la depozitele constituite la unele bănci comerciale se pot dovedi real pozitive. Ideal ar fi ca dobânda să fie una fixă și depozitul constituit pentru o perioadă cat mai lungă pentru a proteja economiile de evoluțiile viitoare ale dobânzilor.

Conform topului realizat de Economica, patru bănci mari se bat să acorde cele mai mari dobânzi din piață, de 5,5%. Ordinea în care au fost aranjate băncile ține cont de numărul comisioanelor adiacente unui astfel de depozit. Astfel, cele patru bănci sunt CEC Bank, Alpha Bank, Exim Banca Românească și UniCredit.

De asemenea, trebuie menționat că în cazul UniCredit a fost folosită dobânda la depozitele constituite online, care de obicei este ușor mai mare, cu 0,2% – 0,3% decât în cazul depozitelor constituite la ghiseul băncii. În cazul în care există această posibilitate, pentru că, de exemplu, la ING Bank și Raiffeisen Bank, depozitele pot fi constituite doar online. Pentru constituirea în mode tradițional a unui depozit la UniCredit, dobânda ar fi 5,20%, ceea ce ar plasa banca pe același loc cu Banca Transilvania, BCR și OTP Bank.

Banca Tip depozit Dobanda
CEC Bank La termen, virare venit, dobanda fixa, pachet 5,50%
Alpha Bank La termen 5,50%
Exim Banca Românească La scadență 5,50%
UniCredit Online, la termen, cu prelungire automată 5,50%
Raiffeisen Bank La termen, cu virare venit 5,30%
Banca Transilvania La scadență 5,20%
BCR La termen, virare venit 5,20%
OTP Bank La termen 5,20%
BRD La termen 5,00%
ING Bank Virare venit 5,00%

 

În cazul CEC Bank, de exemplu, în afara depozitului la termen cu dobândă fixă de 5,50%, condiționat și de virarea venitului prin bancă, există posibilitatea obținerii unei dobânzi de 5,70 % la depozitele în lei pe un an constituite online. De asemenea, CEC Bank este pe primul loc în topul randamentelor la economisire deoarece oferă și dobândă fixă pe durata constituirii și are comisioane de 0%. Un singur comision este perceput de bancă, de 0,85% pentru retragerile de numerar înainte de scadența depozitului.

Practic, dobânzile oferite acum de primele 10 bănci după cota de piață deținută în sistemul bancar se situează între 5,00%, BRD și ING Bank și 5,50%, oferite de primele patru bănci enumerate. Există și două praguri intermediare: dobânda de 5,30% oferită de Raiffeisen Bank și cea de 5,20%, oferită de Banca Transilvania, BCR și OTP Bank.