Topul băncilor din România cu cele mai mari profituri în 2015

28 02. 2016
euro_bani_57703385_19563400

Chiar şi în condiţiile în care numărul băncilor din România s-a împuţinat, de la 40 la 36, sectorul bancar a reuşit să se redreseze trecând pe profit de peste un miliard de euro în 2015, după un an 2014 în care a înregistrat pierderi tot de un miliard de euro. Anul trecut au avut cel mai mare profit bancar din ultimii opt ani. Surpriza vine din faptul că, în ciuda cotei de piaţă deţinute de băncile comerciale din punct de vedere al activelor, topul propfiturilor în 2015 nu arată la fel.

Astfel, jumătate din profitul pe întregul sistem bancar s-a datorat rezultatelor financiare înregistrate de Banca Transilvania, de peste 541 de milioane de euro, profit impulsionat în mare parte de preluarea Volksbank România. Chiar dacă a reuşit cel mai mare profit din sistem, Banca Transilvania nu a reuşit să devanseze BRD din punct de vederea al activelor şi rămâne în continuare pe locul trei.

Locul doi la profit îl ocupă BCR, cea mai mare bancă din sistem din punct de vedere al activelor, cu un profit net de 206,8 milioane de euro.

Locul trei estedisputat de două bănci: BRD, locul doi pe active, şi Raiffeisen Bank, locul 4. BRD a anunţat deja un profit de 467 milioane de euro, circa 105,4 milioane de euro, însă Raiffeisen Bank nu şi-a prezentat încă rezultatele provizorii pe 2015. Ultimele cifre oficiale disponibile arată că pe primele 9 luni din 2015, profitul net a fost de 86 de milioane de euro. Banca austriacă are astfel toate şansele să se lupte cu banca franceză pentru poziţia a treia în privinţa profitului.

Pentru locul următor estimările noastre merg mai degrabă către ING Bank decât către Unicredit, chiar dacă în primul semestru banca se plângea că i-a scăzut profitul faţă de anul precedent. În condiţiile în care banca anunţa la sfârşitul trimsetrului III din 2015 un profit net de 57 milioane de euro (251 milioane de lei), este mai mult decât probabil că va devansa Unicredit, care a obţinut în 2015 un profit net consolidat înainte de interesul minoritar de 269,5 milioane de lei (60,6 milioane de euro.

În acest context, primele şase bănci din sistem au realizat profituri de un miliard de euro. Ce depăşeşte această sumă sunt detalii, iar restul băncilor sunt în aceste condiţii mai mult pe pierderi, deşi BNR spune ca doar 14 bănci au avut pierderi. Din cele 22 de bănci care au înregistrat profit, dacă le scădem pe cele şase menţionate până acum, au profituri sub 10 milioane de euro. 

Nr.

Banca

Profit net 2015

1

Banca Transilvania

2,4 mld lei (541,7 mil euro)

2

BCR

918,90 mil lei (206,8 mil eur)

3

BRD

467 milioane lei (105,4 mil eur)

4

Raiffeisen Bank

Cca 100 mil euro (estimare -profit net din trim III 2015 de 86 mil euro

5

ING

Peste 61 de mil euro, în condiţiile unui profit net pe trim III de 57 mil euro

6

Unicredit Bank

60,6 milioane de euro

Pentru un calcul exact, trebuie ca şi Raiffeisen şi ING Bank să îşi prezinte rezultatele financiare oficial.