Topul centrelor financiare: Care sunt cele mai importante oraşe din lume

Londra a urcat de pe locul al şaselea pe cel de-al doilea într-un top al centrelor financiare realizat de PricewaterhouseCoopers, în care New York-ul ocupă prima poziţie, relatează Bloomberg.
Economica.net - vin, 12 oct. 2012, 12:42
Topul centrelor financiare: Care sunt cele mai importante oraşe din lume

Ascensiunea Londrei a avut loc după ce firma de consultanţă a luat în considerare conexiunile internaţionale ale capitalei britanice.

„Influenţa economică a Londrei, uşurinţa de a face afaceri, inovaţiile şi atractivitatea de a fi o poartă internaţională de acces compensează evoluţia nesatisfăcătoare a economiei şi pierderile de locuri de muncă din sectorul financiar”, se arată într-un raport al PwC, care analizează performanţele sociale şi economice a 27 de mari oraşe la nivel mondial.

New York-ul s-a menţinut pe primul loc, iar Toronto şi Parisul se află pe poziţiile trei şi patru.

Singapore, pe locul şapte, este oraşul asiatic cel mai bine plasat în clasament, urmat de Hong Kong.

„Dacă vrem ca Londra să continue să fie un oraş cu performanţe ridicate, trebuie să analizăm dacă ne pregătim corespunzător pentru provocările care ne aşteaptă, să planificăm îmbunătăţirea majoră a infrastructurii şi a conectivităţii”, a declarat David Snell, partener la PwC în Londra.

Primarul Londrei, Boris Johnson, încearcă de mai mult timp să îl convingă pe premierul David Cameron să construiască un nou aeroport care să înlocuiască Heathrow, care suferă de suprasolicitare.

Industria financiară britanică încearcă să îşi păstreze reputaţia intactă după scandaluri precum cel al manipulării dobânzii interbancare Libor şi a unor acuzaţii de fraudă în tranzacţii de 2,3 miliarde de dolari la banca elveţiană UBS.

În Marea Britanie au fost desfiinţate 100.000 de locuri de muncă în sectorul financiar, respectiv 10% din totalul posturilor din domeniu, după prăbuşirea băncii americane Lehman Brothers în 2008, potrivit Confederaţiei Industriei Britanice.

Te-ar mai putea interesa și
Deficit bugetar de 2,95% la patru luni, mai bun decât anul trecut, dar catastrofal pentru planurile României
Deficit bugetar de 2,95% la patru luni, mai bun decât anul trecut, dar catastrofal pentru planurile României
Deficitul bugetar s-a situat la 2,95% din PIB, după primele patru luni din 2025, comparativ cu 3,25% din PIB în perioada similară a anului trecut, potrivit datelor publicate marți de Ministerul......
Trump l-a sunat pe Nicușor Dan și l-a invitat să facă o vizită în SUA – surse
Trump l-a sunat pe Nicușor Dan și l-a invitat să facă o vizită în SUA – surse
Președintele Nicușor Dan a avut marți seară o convorbire telefonică cu președintele SUA, Donald Trump, potrivit unor ...
Tren metropolitan la Iași: TPF Inginerie a depus ofertă pentru elaborarea studiului de fezabilitate
Tren metropolitan la Iași: TPF Inginerie a depus ofertă pentru elaborarea studiului de fezabilitate
Primăria Iași a primit ofertă de la TPF Inginerie la licitația pentru elaborarea studiului de fezabilitate privind dezvoltarea ...
Vânzările reduse de mașini electrice ale Renault forțează electrificarea Dacia
Vânzările reduse de mașini electrice ale Renault forțează electrificarea Dacia
Cunoscut încă din 2024, proiectul cu privire la o nouă generație Dacia Spring a avansat rapid. Având o bază tehnică ...