Topul companiilor de tehnologie cu cei mai profitabili angajaţi. Sumele ajung până la 6 cifre

Companiile de tehnologie sunt printre cele mai profitabile din lume, chiar şi în această perioadă dificilă pentru majoritatea afacerilor, giganţii din IT au reuşit să îşi crească veniturile şi implicit profiturile. Americanii de la Tipalti au realizat un top al celor mai mari companii din lume pentru a vedea care dintre ele generează cel mai mare profit per angajat.
Lidia Neagu - Dum, 30 aug. 2020, 18:14
Topul companiilor de tehnologie cu cei mai profitabili angajaţi. Sumele ajung până la 6 cifre

Facebook, Apple, Aphabet care deţine Google, şi Microsoft sunt companiile care conduc topul companiilor tech cu cel mai mare profit per angajat, potrivit unui studiu realizat de Tipalti, o companie americană de financial tech pe baza datelor Fortune 500.

Pentru a realiza calculul, analiştii au împărţit profitul net la numărul de angajaţi cu normă întreagă. Astfel, a reieşit că angajaţii Facebook în număr total de 44.942 sunt cei mai profitabili, cu o medie de 411.308 dolari/angajat, urmaţi la mică distanţă de cei de la Apple (137.000 de salariaţi), cu 403.328 dolari/angajat.

Pe locul 3 se află Alphabet, cu 118.899 de angajaţi şi o medie a profitabilităţii de 288.842 dolari/angajat. Top 5 este încheiat de Microsoft, cu o medie de 272.500 dolari/angajat la un număr total de 144.000 de salariaţi şi Lam Research, cu un profit de 204.804 dolari/angajat la un număr total de 10.700 de salariaţi.

Există însă şi reversul medaliei întrucât există şi companii de IT care înregistrează pierderi. Este vorba de Western Digital care numără 61.800 de angajaţi şi o pierdere medie de 12.201 dolari/angajat, CommScope Holding, cu pierderi 30.983 de dolari per angajat.

Dar, de departe, cea mai mare pierdere pe angajat o are Uber, care numără 26.900 de salariaţi şi înregistrează un câştig negativ mediu de 316.208 de dolari/angajat.

Te-ar mai putea interesa și
Georgienii au protestat de Crăciunul ortodox de rit vechi contra guvernului din Tbilisi, care a suspendat procesul de aderare la UE
Georgienii au protestat de Crăciunul ortodox de rit vechi contra guvernului din Tbilisi, care a suspendat procesul de aderare ...
Mii de georgieni au mărşăluit în faţa Parlamentului în noaptea de luni spre marţi, de Crăciunul ortodox de rit vechi, în cea de-a 40-a zi a unei mişcări de protest la adresa deciziei......
Cutremur în Japonia, lânga Tokyo
Cutremur în Japonia, lânga Tokyo
Un cutremur cu magnitudinea 6 s-a produs marţi în regiunea insulei Torishima situată în sudul arhipelagului japonez, ...
După ce Joe Biden a respins preluarea US Steel de Nippon Steel, japonezii caută alte oportunități, de găsit doar în SUA sau India
După ce Joe Biden a respins preluarea US Steel de Nippon Steel, japonezii caută alte oportunități, de găsit doar în ...
Nippon Steel este gata să-și extindă operațiunile în SUA și India, în timp ce urmărește creștere și protecție ...
Ucraina (sondaj) – Popularitatea preşedintelui Zelenski, în scădere netă în 2024
Ucraina (sondaj) – Popularitatea preşedintelui Zelenski, în scădere netă în 2024
Ucrainenii sprijină în continuare în marea lor majoritate activitatea preşedintelui Volodimir Zelenski, după aproape ...